După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Mitropolitul Banatului a participat la o dezbatere națională privind educația
Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a găzduit marți, 4 martie, în format hibrid, fizic și online, o dezbatere națională privind planurile-cadru pentru învățământul liceal, la care au participat ministrul educației și cercetării, Daniel David, reprezentanți ai inspectoratelor școlare și cadre didactice. Totodată, la eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Confirmând locul disciplinei Religie în programa școlară, ministrul Daniel David a afirmat în intervenția sa prin intermediul unei platforme digitale: „Cum vrem să arate absolvenții noștri când termină liceul? Am spus: buni specialiști, nivel de calificare 3-4, buni cetățeni, adică români protectori ai democrației și oameni mulțumiți de propria viață, echilibrați psihologic. În acest scop, este necesar un echilibru între patru componente: știința, religia, cultura națională și disciplinele care ne pregătesc pentru viață. Civilizația noastră s-a fondat pe cei doi piloni, știință și religie, și ambii piloni sunt acolo”.
În mesajul transmis în cadrul întâlnirii, Mitropolitul Banatului a apreciat poziția ministrului educației în problematica prezenței disciplinei Religie în școli, subliniind, rolul profesorilor în dezvoltarea elevilor.
„Se vorbește în mass media și pe planetă în ultima vreme despre aceste metale rare, despre semiconductori, care vor fi în cele din urmă axa sau coloana vertebrală a economiei. Însă nu se vorbește, din nefericire, și despre o altă materie. Am văzut cum plugarii frământă pământul și apoi îl lasă să-l sărute soarele în fiecare dimineață, iar dintre brazda de pământ și sărutul soarelui iese pâine cea de toate zilele. Dumneavoastră, ca profesori, vi s-a încredințat cea mai performantă și mai organizată materie din Univers, creierul omului. Acest creier vi l-au încredințat societatea și părinții să-l plugăriți dumneavoastră. De acolo răsare mintea, inteligența și apoi picură și Dumnezeu înțelepciunea. (...) L-am ascultat pe domnul ministru și vreau mai întâi să îi spun un respectuos «mulțumesc» pentru că nu L-a scos pe Hristos din școală”, a spus Înaltpreasfinția Sa.



.jpg)
