În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Mitropolitul Basarabiei a împlinit 75 de ani
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a împlinit duminică, 24 octombrie, 75 de ani. Evenimentul a fost marcat în primul rând de rugăciune, astfel că ierarhul împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurați de un sobor de clerici au săvârșit Sfânta Liturghie.
Credincioși numeroși și preoți din întregul cuprins al Mitropoliei Basarabiei au venit să-l felicite duminică pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru, manifestându-și dragostea și respectul față de întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, ne-a transmis părintele consilier cultural și de comunicații media Constantin Olariu.
La finalul Sfintei Liturghii s-a săvârșit o slujbă de mulțumire în care s-a adus slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale cele bogate revărsate asupra Înaltpreasfinției Sale, dar și a tuturor slujitorilor și credincioșilor din Basarabia.
De asemenea, preoți din Arhiepiscopia Chișinăului au venit cu flori și daruri, alegându-și cele mai frumoase cuvinte pentru a-l felicita pe Părintele Mitropolit. Din partea Protopopiatului Chișinău, prin mâna părintelui protopop Serafim Banari, a părintelui protoiereu mitrofor Petru Buburuz și a părintelui consilier cancelar Andrei Deleu, a primit în dar un engolpion. Printre cadourile deosebite se numără și o mitră arhierească oferită de părintele protoiereu mitrofor Ion Marian de la Parohia Ratuș.
Înainte de a primi felicitările de la credincioși, s-a dat citire cuvintelor de felicitare ale Părintelui Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, ale Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostite de către părinte protopop Serafim Banari, și ale Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, rostite de către părintele consilier Victor Ghimpu.
Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin a vorbit despre viața și activitatea Înaltpreasfinției Sale, dar și despre încercările prin care a trecut de-a lungul timpului.
Din partea oficialităților publice venite să îl felicite pe Mitropolitul Basarabiei, îi amintim pe Excelența Sa Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, și pe deputatul Boris Volosatîi.