Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Mitropolitul Ilarion al Durostorumului a fost înmormântat
Mitropolitul Ilarion al Durostorumului a fost înmormântat ieri dimineaţă în Catedrala mitropolitană din Silistra. La slujbă au participat ierarhi, preoţi şi sute de credincioşi. Din partea Bisericii Ortodoxe Române au participat IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. IPS Arhiepiscop Casian a vorbit la Radio TRINITAS despre personalitatea mitropolitului Ilarion, menţionând că acesta „a fost şi rămâne unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, un ierarh deosebit de evlavios, un om de cultură şi un mare prieten al Bisericii Ortodoxe Române. În vremea patriarhului Justinian, pentru o perioadă de timp a studiat la Institutul Teologic Universitar de atunci din Bucureşti, apoi, cât a fost duhovnic la Academia din Sofia, a fost foarte apropiat de studenţii şi doctoranzii români, iar când Dumnezeu l-a ridicat la rangul de mitropolit la Silistra, fiind foarte aproape geografic de România, a arătat apropierea spirituală deosebită faţă de duhovnicii, ierarhii şi de credincioşii din România. A venit de multe ori în România, la multe eparhii, îndeosebi purtând în procesiune moaştele sfinţilor de la Durostorum din veacul al IV-lea, străvechiul centru al spiritualităţii noastre din primul mileniu“.
Amintim că mitropolitul Ilarion al Durostorumului a trecut la cele veşnice în seara zilei de 27 octombrie 2009, la vârsta de 97 de ani.



.jpg)
