Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Mitropolitul Nifon Rusăilă, pomenit la Mănăstirea Cernica
La 143 ani de la mutarea în veșnicie, Mitropolitul Nifon Rusăilă a fost pomenit sâmbătă, 5 mai, în cripta sa din cimitirul Mănăstirii Cernica. Slujba Parastasului a fost oficiată de arhim. Nectarie Șofelea, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu preoți profesori de la Seminarul Teologic Ortodox din București, informează Agenția de ştiri BASILICA. „Prin activitatea Mitropolitului Nifon Rusăilă pe plan politic și religios, descoperim un om de mare capacitate, care a avut inspirația, într-un moment unic, de a-i convinge pe membrii Adunării elective să aleagă același domn și în Țara Românească și în Moldova”, a spus arhim. Nectarie Șofelea.



.jpg)
