Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Moaştele Cuviosului Antipa, la Mănăstirea „Christiana“
Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti. Sfântul va fi cinstit în mod deosebit la Mănăstirea "Christiana" din Capitală. Lăcaşul de cult adăposteşte, din anul 2002, fragmente din moaştele Cuviosului Antipa, informează TRINITAS TV.
În prezent, la Mănăstirea "Christiana", situată în şoseaua Pipera din sectorul 2 din Capitală, se află 16 maici şi surori. Dintre acestea, una este medic, iar zece sunt asistente medicale, cele mai multe lucrând şi în cadrul aşezământului social pentru bătrâne care funcţionează în incintă, dar şi în diferite spitale şi fundaţii de binefacere din Capitală. Mănăstirea "Christiana" poartă hramurile "Pogorârea Duhului Sfânt, "Naşterea Maicii Domnului" şi "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel".



.jpg)
