Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse la Gherla
Sfinţii Români, pomeniţi duminică în Biserica Ortodoxă, au fost sărbătoriţi în mod special la Gherla. Cu acest prilej, credincioşii s-au putut închina moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse aici cu prilejul acestei sărbători. Manifestările au început de sâmbătă după-amiază, de la ora 15:00. Delegaţia părinţilor, în frunte cu PS Episcop Sebastian al Slatinei şi Romanaţilor, a fost întâmpinată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei. Din delegaţie a făcut parte şi un grup de maici de la Mănăstirea Bistriţa Vâlceană, care a adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. De la ora 15:30, în biserica cu hramul „Sfântul Nicolae“ a fost oficiat Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul, în prezenţa ierarhilor şi a credincioşilor veniţi să se închine la racla cu sfintele moaşte, apoi slujba Privegherii, în prezenţa PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor. A doua zi, duminică, 7 iulie, Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“. (Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
