Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul vor fi aduse la Catedrala din Alba Iulia
Racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (780 - 842) de la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, va fi adusă miercuri, 20 octombrie, la Alba Iulia, de ziua prăznuirii sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, informează reintregirea.ro. Moaştele vor fi însoţite de Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului şi de maica Mihaela Tamaş, stareţa Mănăstirii Bistriţa.
Întâmpinarea raclei cu sfintele moaşte va avea loc miercuri, 20 octombrie, la ora 17.00, în faţa Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia. Va urma o procesiune cu sfintele moaşte în jurul catedralei, după care se va oficia slujba Vecerniei Mari cu Litie. Racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul va fi depusă în Catedrala Reîntregirii, unde credincioşii se vor putea închina toată noaptea de miercuri spre joi. Joi, 21 octombrie, de sărbătoarea Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, Cuvioşii Visarion şi Sofronie şi a Sfântului Mucenic Nicolae Oprea, în catedrala Reîntregirii se va săvârşi de la ora 9.30 Sfânta Liturghie de către Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.



.jpg)
