Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Moaştele Sfântului Vasile, venerate alături de cele ale Sfintei Parascheva
Programul liturgic cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva va începe în această dimineaţă, la ora 7:00, când racla cu sfintele moaşte ale Sfintei care ocroteşte Moldova va fi scoasă pe esplanada din faţa Catedralei mitropolitane din Iaşi. Sute de credincioşi au venit încă de ieri la Mitropolie pentru a se închina Cuvioasei şi pentru a participa la slujbele săvârşite în Catedrala mitropolitană.
Mâine, începând cu ora 19:00, va avea loc Pelerinajul „Calea sfinţilor”, cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, pe traseul Catedrala mitropolitană din Iaşi, str. Sfântul Andrei, str. Palat, Biserica „Sfântul Nicolae” - Domnesc. Pe platoul din faţa Bisericii „Sfântul Nicolae” - Domnesc moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi aşteptate de cele ale Sfântului Vasile cel Mare de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Părticica din moaştele Sfântului Vasile cel Mare a fost donată Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” de către patriarhul Macarie al Antiohiei, la nouă ani după ce domnitorul Vasile Lupu a adus moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Timp de 239 de ani, moaştele celor doi sfinţi au stat în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, fiind venerate, ca şi în aceste zile, de poporul dreptcredincios. În anul 1975 moaştele au fost confiscate de comunişti, fiind readuse în mănăstire în anul 2001, în timpul păstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, fiind depuse în nişa în care a fost aşezată pentru prima dată racla Sfintei Cuvioase Parascheva. „Moaştele Sfântului Vasile cel Mare sunt aşezate în locul în care au fost dintru început, alături de cele ale Sfintei Cuvioase Parascheva. În pelerinajul de anul acesta, sfintele moaşte vor fi împreună spre închinare, aşa cum au fost odinioară în biserica Mănăstirii «Sfinţii Trei Ierarhi»”, a spus arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”.
Moaştele Ierarhului capadocian vor merge în procesiune alături de racla Sfintei Cuvioase Parascheva şi vor rămâne spre închinare pe esplanada Catedralei mitropolitane din Iaşi până pe 15 octombrie.