După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Moment aniversar al publicaţiei Parohiei Ticvaniu Mare
În urmă cu un an de zile, cu binecuvântarea Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, pe Valea Caraşului, vedea lumina tiparului cea mai nouă revistă de spiritualitate şi cultură "Periodic Bisericesc", editată de Parohia Ticvaniu Mare, prin coordonarea preotului paroh Sergiu Dalea.
Drumul a fost lung şi anevoios, dar dragostea pusă în slujba semenilor a făcut surmontabilă orice dificultate întâmpinată de-a lungul acestui an, în care revista parohială a apărut. În cursul săptămânii în curs au avut loc mai multe manifestări dedicate acestui an de trudă, culminând cu festivitatea de premiere a celor care pun suflet în munca dedicată semenilor lor. Astfel, fiecare membru al colectivului redacţional a primit o icoană cu Maica Domnului, un număr aniversar al revistei, dar şi o diplomă aniversară semnată de PS Episcop Lucian, pr. protopop al Oraviţei Ion Văran şi de preotul paroh Sergiu Dalea. Părintele Sergiu Dalea, coordonatorul publicaţiei, ne-a declarat: "Drumul este lung şi suntem abia la început, mai trebuie să creştem pentru a da cuvântului nostru greutate, dar promitem ca, pe viitor, să fim mai cuprinzători în paginile revistei noastre, atât spiritual, cât şi cultural, şi să ne străduim mai mult pentru a răspunde diverselor probleme din viaţa credincioşilor care ne citesc, fie ei credincioşi ai parohiei, dar şi din alte localităţi şi chiar de peste hotare, deoarece revista noastră este citită şi dincolo de graniţele ţării". (Darius Herea)



.jpg)
