Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Corala „Epifania“ a Protopopiatelor Ortodoxe Române I şi II din Timişoara, formată din preoţi, diaconi, cântăreţi bisericeşti şi profesori de religie, a dat răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie ce s-a oficiat în noaptea de 14 spre 15 septembrie la Catedrala mitropolitană, cu ocazia prăznuirii unuia din hramurile acestui sfânt lăcaş, „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“. Din luna mai a acestui an, după sărbătoarea Sfintelor Paşti, corala şi-a intensificat repetiţiile, având ca scop participarea la Sfânta Liturghie de noapte, cu ocazia acestui hram de suflet, foarte important pentru credincioşii din Banat. În fiecare an, în perioada celor două mari posturi, al Naşterii Domnului Iisus Hristos şi al Sfintelor Paşti, membrii acestui ansamblu coral susţin concerte la bisericile din oraş şi de la sate, dorindu-se în acest sens promovarea cântării corale şi a valorilor tradiţionale bisericeşti. „Prin participarea la Sfânta Liturghie de la Catedrala mitropolitană, Corala «Epifania» a dorit să aducă cinstire şi prinos de recunoştinţă acestui mare ierarh al Bisericii bănăţene şi, în acelaşi timp, să întărească atmosfera de rugăciune din timpul sfintei slujbe. După acest minunat praznic, clerici şi numeroşi mireni, care au participat la slujba Sfintei Liturghii din catedrală, au rămas plăcut impresionaţi de intonarea şi calitatea vocală aleasă a membrilor coralei“, a declarat pr. Eugen Babescu, preot la Parohia Timişoara-Iosefin. Răspunsurile liturgice şi pricesnele pe care le-a prezentat Corala „Epifania“ la praznicul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş aparţin unor mari compozitori români, între care amintim: Gavriil Musicescu, Nicu Moldoveanu, Gheorghe Danga, Antoniu Sequens, Ion Vidu ş.a. După oficierea Sfintei Liturghii, membrii coralei s-au închinat cu evlavie la sfintele moaşte, mulţumind Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş pentru toate darurile şi binefacerile pe care le-a revărsat asupra lor. (Prof. Nicolae Şincari)