După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Moment de sărbătoare într-o comunitate din județul Caraș-Severin
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit duminică în Parohia Jupa, Protopopiatul Caransebeș, județul Caraș-Severin. Părintele Episcop Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Au participat la sfânta slujbă credincioși din parohie, printre care copii și tineri îmbrăcați în costume populare.
„Părintele paroh Traian Florei a împlinit în aceste zile 10 ani de slujire preoțească în această parohie, iar peste câteva zile va împlini 17 ani de slujire clericală în Eparhia Caransebeșului, pentru că a fost hirotonit pe seama Parohiei Târnova în urmă cu 17 ani, chiar la praznicul Bunei Vestiri. Astăzi I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile și binefacerile pe care le-a revărsat asupra preotului și asupra comunității din localitatea Jupa”, a spus Episcopul Caransebeșului.
Parohia este situată la 4 km de municipiul Caransebeș și este sat aparținător al acestuia. Este așezată pe drumul european București- Timișoara, în apropierea vechiului castru roman Tibiscum.



.jpg)
