În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Moment de sărbătoare la Mănăstirea Copou
Mănăstirea Copou din Iaşi a împlinit ieri 12 ani de când a fost reînfiinţată la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În anul 2001, odată cu reactivarea aşezării monahale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit al doilea hram „Duminica Mironosiţelor“. Programul liturgic dedicat serbării celui de-al doilea hram a început sâmbătă seara cu slujba Privegherii. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Ieri-dimineaţă, credincioşii de toate vârstele au participat în număr mare la Sfânta Liturghie, săvârşită de un sobor de preoţi. Predica de la finalul slujbei a fost rostită de protos. Arsenie Hanganu, egumenul Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi. Protos. Hrisostom Andrioaia, duhovnicul Mănăstirii Copou, a amintit în cuvântul de mulţumire, adresat preoţilor şi credincioşilor, de momentul aniversar al aşezării monahale şi a subliniat efortul pe care maicile de la Copou îl depun în atelierul de croitorie. „Maicile din Mănăstirea Copou au împodobit cu veşminte frumoase biserici din ţară şi străinătate. De asemenea, sute de preoţi poartă frumoasele veşminte confecţionate în atelierul acestei aşezări monahale“, a spus protos. Hrisostom Andrioaia. (C. Ciofu)



.jpg)
