Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Moment istoric în Parohia Vulturu de Jos din Vrancea
Credincioșii parohiei vrâncene Vulturu de Jos au participat duminică, 3 noiembrie, la un moment istoric din viața comunității. Noua biserică din localitate, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Slujba de târnosire a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în locașul de cult proaspăt sfințit. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul Buzăului și Vrancei a explicat textul evanghelic al Duminicii a 22-a după Rusalii (Luca 16, 19-31), care ne înfățișează Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.
„Să ne comportăm ca niște oameni responsabili, conștienți de valoarea vieții, ca dar al lui Dumnezeu, și de timpul acesta pe care Părintele Ceresc ni-l dăruiește pentru mântuire. Nu este greșit să agonisim câte ceva pentru viața de zi cu zi, dar să nu ne lăsăm absorbiți, cu obsesie bolnăvicioasă, de acumularea de averi, așa cum a făcut-o bogatul din Evanghelie. Iar atunci când ai izbutit să aduni mai mult decât ai nevoie, se cuvine să fii solidar cu aproapele aflat în suferință, să-l ajuți după putere, pentru că, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, acela este cu adevărat om, cel care este milostiv”, a afirmat ierarhul locului.
Drept răsplată pentru munca depusă la construirea bisericii, ierarhul a acordat preotului paroh Vasile Chiriță rangul de iconom, iar lui Nicușor Păcuraru, primarul comunei Vulturu, Ordinul „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” (clasa a II-a). De asemenea, ctitorul Valentin Resmeriță a primit hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”.
Biserica Parohiei Vulturu de Jos a fost ridicată din temelie în anii 2018-2019, pe locul vechiului locaș de închinare. Biserica a fost dotată cu obiectele de cult necesare slujirii liturgice, cu Sfânta Masă din marmură, iar în apropiere s-au construit o clopotniță și o casă praznicală.