Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Monahul Nicolae Steinhardt, pomenit la Mănăstirea Rohia
La Mănăstirea Rohia a avut loc ieri slujba de pomenire a părintelui Nicolae Steinhardt, la împlinirea a 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Slujba a fost oficiată în jurul orei 12:30 la mormântul părintelui Nicolae de către Preasfinţitul Iustinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al eparhiei. La eveniment a participat o serie de personalităţi, printre care şi ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului, Toader Paleologu, informează Agenţia de Ştiri a Patriarhiei Române. Slujba a fost urmată de un moment comemorativ, desfăşurat în sala de festivităţi a mănăstirii. În debutul manifestării a fost lansată cartea „Primejdia mărturisirii. Convorbiri de la Rohia“, al şaselea volum din „Integrala Steinhardt“, ce va cuprinde 22 de volume. Tot cu această ocazie a fost lansată lucrarea profesorului George Ardeleanu - „N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii“ şi a fost prezentat un film realizat la înmormântarea părintelui Nicolae Steinhardt, în data de 2 aprilie 1989.



.jpg)
