Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Monedă dedicată lui Nicolae Iorga
Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, ieri, în scop numismatic, o monedă din aur dedicată aniversării a 140 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga. Potrivit unui comunicat al BNR, moneda din aur, cu o valoare nominală de 100 de lei, are o formă rotundă, cu diametrul de 21 milimetri, marginea zimţată şi greutatea de 6,452 grame. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur aferentă emisiunii numismatice "Aniversarea a 140 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga" este de 1.450 de lei, iar tirajul emisiunii - 500 de bucăţi.



.jpg)
