Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Monument al eroilor sfințit în parohia băcăuană Huruiești
În parohia băcăuană Huruiești 1, a fost sfințit duminică, 23 mai, un monument dedicat eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă în Primul și al Doilea Război Mondial, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la invitația părintelui paroh Gabriel Albu, în prezența părintelui protopop Vasile Abageru și a preoților invitați din comună, au fost oficiate slujba sfințirii impunătorului monument închinat eroilor neamului și slujba Parastasului pentru cei adormiți, în cadrul căreia au fost pomeniți ostașii, luptătorii și veteranii de război din satele comunei Huruiești.
În cuvântul duhovnicesc, părintele protoiereu a transmis celor prezenți arhierești binecuvântări din partea ierarhului, apoi a evidențiat importanța istorică a acestui eveniment, care arată dragostea și evlavia credincioșilor din această parohie pentru cei care prin actele lor de eroism au căzut la datorie pentru credință, neam și demnitatea poporului român.



.jpg)
