Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Multă ignoranţă, puţină dorinţă de informare corectă

Multă ignoranţă, puţină dorinţă de informare corectă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 04 Mai 2011

În legătură cu articolul intitulat Secretul lui Bachus din curtea Patriarhiei, apărut sub semnătura domnului Alex Nedea în cotidianul "Adevărul" din ziua de 4 mai 2011, Patriarhia Română reia precizările în legătură cu vinul bisericesc pentru parohii aduse la cunoştinţa opiniei publice încă din toamna anului 2009:

Potrivit rânduielilor liturgice, vinul natural şi curat produs în podgoriile Bisericii de sute de ani este folosit la Sfânta Liturghie, la agapa de la Botez, la nunţi, la pomeni şi parastase, la hramul bisericii şi la alte sărbători. Ca atare, fiecare eparhie are responsabilitatea de a produce vinul denumit "cultic", "liturgic" sau "bisericesc", care este oferit contra cost fiecărei parohii, iar nu distribuit prin magazinele comerciale. Pe lângă prescuri, lumânări, tămâie, calendare, icoane, candele şi ale obiecte specifice cultului ortodox, credincioşii au posibilitatea să achiziţioneze şi vin liturgic de la pangarele bisericilor, pe care apoi le oferă în dar la Sfântul Altar.

Ţinând cont de faptul că vinul bisericesc nu este comercializat pe piaţă cu scopul de a obţine profit, atât legislaţia românească, cât şi cea europeană prevăd scutirea de taxe (impozit pe profit şi TVA) inclusiv pentru vinul cultic utilizat de comunitatea religioasă (conform art. 15, alin. f din Codul fiscal). De aceea, preţul unei sticle de vin liturgic este mult mai mic în comparaţie cu cel comercializat pe piaţă, deoarece acoperă doar cheltuielile de producţie, îmbuteliere şi transport.

Ca atare, solicitarea Arhiepiscopiei Bucureştilor adresată parohiilor de a cumpăra vin bisericesc este conformă cu tradiţia, rânduielile bisericeşti şi legislaţia în vigoare. Nu este vorba de o afacere, ci despre o practică obişnuită, care are şi un aspect de solidaritate eparhială, de mai multă vreme practicată în eparhiile Patriarhiei Române. Ca atare, achiziţionarea de către parohii a vinului bisericesc, produs în podgoriile Arhiepiscopiei Bucureştilor, este şi un act de susţinere a producţiei proprii de vin a Bisericii.

Constatăm încă o dată lipsa de documentare şi amatorismul jurnalistului Alex Nedea, care nu reuşeşte încă să înţeleagă modul de organizare şi funcţionare al unităţilor de cult pe care le confundă cu societăţile comerciale. Biroul de presă al Patriarhiei Române