În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
„Nădăjduim că vom fi mai aproape de Domnul”
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a participat joi, 31 decembrie 2020, la slujba trecerii în noul an, oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iași. Conform rânduielilor transmise de Patriarhia Română, în contextul prelungirii stării de alertă, slujba de binecuvântare a fost săvârșită imediat după Vecernie.
Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos a fost citit de Părintele Mitropolit Teofan, împreună cu părinții catedralei.
La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare: „Puțin câte puțin, anul 2020 se încheie. Pătrundem de mâine în noul an, iar noi ne vom încadra în rânduiala timpului, vom încerca să viețuim cât mai aproape de normalitatea cu care ne-am obișnuit anul acesta, având ceva experiență și în lupta cu noua boală molipsitoare. Nădăjduim că vom fi mai curajoși, mai încrezători în mila lui Dumnezeu, mai aproape de El și de ceea ce El așteaptă de la noi”.



.jpg)
