Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Nevoile sociale ale parohiilor, dezbătute la Slobozia
În perioada 22-31 octombrie 2012, Sectorul Social-misionar, coordonator al activităţilor sociale din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, în colaborare cu Birourile de Asistenţă socială ale protopopiatelor Urziceni şi Lehliu, a organizat două seminare de informare pentru preoţi cu tema "Asistenţa socială în Biserica Ortodoxă Română în contextul unui nou cadru legislativ în domeniul social", locul desfăşurării fiind Centrul socio-cultural "Episcopul Damaschin", informează sf-esc.ro.
Prezentarea noilor modificări legislative în domeniul social şi dezbaterile ce au avut loc pe marginea acestora au reuşit să evidenţieze nevoile sociale de la nivelul parohiilor şi, în acelaşi timp, cu ajutorul exemplelor deja implementate, să ofere un model de bună practică pentru cei aflaţi în proces de implementare sau chiar la început de drum. La cele două seminare au fost prezenţi 37 de preoţi, fiecare dintre cei care au participat primind la sfârşitul întâlnirii un certificat de participare.



.jpg)
