„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Noi activităţi cu tinerii în Parohia doljeană Predeşti
În urmă cu două săptămâni, în parohia din comuna doljeană Predeşti, a debutat o nouă sesiune de cateheze pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, parte integrantă a proiectelor "Hristos împărtăşit copiilor" şi "Alege şcoala!". Pentru desfăşurarea celor 39 de lecţii, s-au înscris 37 de copii, elevi ai Şcolii Generale cu clasele I-VIII Predeşti, dornici să cunoască învăţătura creştină. Catehezele sunt mediate de preotul paroh Stancu Tuiu şi se desfăşoară în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, în casa parohială.
Proiectul se va finaliza pe 1 iunie 2012, cu desfăşurarea concursului "Creştin bun", care presupune evaluarea cunoştinţelor asimilate în timpul cursului, precum şi cu un pelerinaj la mănăstirile din Oltenia, costurile fiind suportate de parohie. Cu ocazia celor două mari praznice împărăteşti, Naşterea Domnului şi Sfintele Paşti, copiii vor învăţa colinde şi cântări bisericeşti, specifice momentului. În acelaşi spaţiu doljean, Asociaţia Tinerilor Creştin-Ortodocşi (ATCO) "Emanuel" din Predeşti a demarat un proiect de ecologizare locală. Cei 15 tineri, membri ai ONG-ului, au curăţat cimitirul parohial şi curtea bisericii, precum şi zona de acces spre cimitir. În zilele următoare, acţiunile de ecologizare vor fi extinse în mai multe zone ale comunei. Proiectele întreprinse în comuna Predeşti se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia creştin-umanitară World Vision, biroul zonal Craiova. (Marinela Porneală)