La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Noi demersuri pentru repararea bisericilor gorjene afectate de cutremur
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a efectuat miercuri, 8 martie, o nouă vizită în județul Gorj, la bisericile grav avariate de cutremurele din luna februarie. Părintele Mitropolit a ajuns în comuna Arcani, unde cele două lăcașuri de cult au fost grav avariate, fapt pentru care autoritățile au decis restricționarea accesului persoanelor în biserici.
Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de primarul comunei, Aristică-Daniel Coiculescu, de părintele Marian Mărăcine, protop al Protoieriei Târgu-Jiu Nord, precum și de preoții parohi și credincioșii din parohiile afectate, sosiți pentru a-și căuta alinarea și a cere ajutor pentru redeschiderea lăcașurilor de cult în care au fost botezați, spovediți și împărtășiți de-a lungul vieții. Părintele Mitropolit a vizitat și biserica satului Brădiceni din comuna Peștișani, monument istoric de categoria B, avariată în urma cutremurelor de luna trecută.
Ierarhul și-a exprimat mulțumirea sufletească față de curajul credincioșilor gorjeni care nu au deznădăjduit în fața cutremurelor și a stricăciunilor provocate de acestea, ci s-au întărit în credință și în fapte bune: „La două săptămâni de la vizita noastră precedentă am revenit în localitatea dumneavoastră. Trăiesc un sentiment de mulțumire sufletească pentru credința oamenilor, pentru nădejdea și curajul lor, care nu s-au diminuat absolut deloc. Dimpotrivă, cu toții sunt statornici în hotărârea de a lupta pentru a trece prin această încercare recentă. Este adevărat că urmele cutremurelor sunt vizibile. Sunt crăpături în zidărie ce necesită, desigur, o evaluare și restaurare. Vom avea echipe de specialiști care vor analiza structura de rezistență a bisericilor. Unele lăcașuri de cult sunt afectate pe orizontală, altele pe verticală, iar altele au clopotnițele și turlele grav avariate”.
Mitropolia Olteniei a oferit sprijin concret parohiilor gorjene afectate de cutremur, mijlocind, de asemenea, șansa unei fapte bune pentru cei care doresc să contribuie la acest necesar și important act de restaurare prin donații în următoarele conturi bancare:
RO85RNCB0134041570380002 (cont în lei) și
RO38RNCB 013 404 1570380072 (cont în euro), se arată pe site-ul mitropoliaolteniei.ro.