La Palatul Patriarhiei din București a avut loc, în această seară, 20 mai 2026, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII‑a, și ai Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a XV‑a. La momentul festiv a fost prezent Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care le‑a oferit câștigătorilor, din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, Diploma omagială 2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română.
Noi doctori în teologie la Sibiu
La Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu a avut loc luni, 18 octombrie, o nouă sesiune publică de susţinere a lucrărilor de doctorat. Cei patru candidaţi care şi-au susţinut lucrările de spiritualitate ortodoxă, pr. Marin Comănescu, pr. Nicolae Cristian Câdă, pr. Cătălin Pălimaru şi pr. Gabriel Ştefan Pârvu, au obţinut rezultate foarte bune şi au primit titlul de doctor în teologie. Profesorul îndrumător a fost arhid. prof. dr. Ioan Ică jr, iar comisiile au fost prezidate de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
La ceremonia depunerii jurământului de credinţă şi fidelitate faţă de Biserica Ortodoxă, oficiată în capela facultăţii, au participat membrii comisiilor de evaluare, între care şi Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei. La final, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu s-a adresat celor patru noi doctori în teologie şi i-a îndemnat să-şi continue drumul studiului şi al slujirii pastorale. "Acum este doar un început al consacrării, pentru că trebuie să vă continuaţi studiul şi lucrarea la care aţi fost chemaţi. Este un lucru minunat, apreciat de comisie, că sunteţi în slujba Bisericii, angajaţi împreună cu familiile sfinţiilor voastre în această misiune a Bisericii", a spus Înalt Preasfinţitul Mitropolit Laurenţiu.



.jpg)
