În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Noi servicii medicale la o parohie din Arad
Odată cu începutul Postului Mare, Centrul de permanență „Acoperământul Maicii Domnului” al Parohiei Arad-Grădiște II, județul Arad, și-a extins gama de servicii medicale oferite. În cadrul acestei unități medicale funcționează, sub egida Ministerului Sănătății, noi cabinete dotate cu aparatură modernă pentru specializările: cardiologie, medicină internă, ORL, oftalmologie, dermatologie, obstetrică-ginecologie, recuperare medicală, psihiatrie, neurologie, alergologie, endocrinologie, diabet, nutriție și boli metabolice.
În urma încheierii unui contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Arad, toate categoriile de persoane (copii, adulți și vârstnici), indiferent de statutul de asigurat, vor putea beneficia de asistență medicală gratuită, acordată de 8 medici și 4 asistenți medicali la Centrul de permanență „Acoperământul Maicii Domnului” al Parohiei Arad-Grădiște II. Resursele financiare care vor fi obținute prin contractul cu Casa Județeană vor fi utilizate în interesul pacienților, pentru îmbunătățirea continuă a calității actului medical: se vor achiziționa noi echipamente medicale, se vor desfășura activități didactice și de formare pentru cadrele medicale, voluntari și persoanele nevoiașe, urmărindu-se creșterea numărului de servicii medicale, prin dezvoltarea de departamente și cooptarea de medici colaboratori.
Centrul de permanență „Acoperământul Maicii Domnului - Grădiște” și-a început activitatea în vara anului 2018 și deservește populația din cartierul Grădiște și zonele limitrofe din Arad. Clădirea așezământului socio-medical a fost construită între anii 2015-2017, prin strădania preotului paroh Viorel Roja, a enoriașilor parohiei și cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură. Slujba de binecuvântare a Centrului de permanență „Acoperământul Maicii Domnului”, aflat în proximitatea bisericii Parohiei Arad-Grădiște II, a avut loc în 10 iunie 2018, fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, și Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
„Gândul construirii unui așezământ bisericesc a pornit din clipa ridicării bisericii. Am conștientizat că trebuie să întreprindem, în jurul Bisericii, activități sociale cât mai vaste. Acest fapt a venit ca și o continuare minunată a atâtor peregrinări pe Valea Oltului, unde am văzut bolnița Mănăstirii Cozia, o mică vasiliadă din spațiul românesc. Suntem bucuroși că și în jurul bisericii parohiale mica noastră bolniță modernă este deschisă pentru toată lumea, indiferent de confesiune sau etnie”, a menționat părintele paroh Viorel Roja.
În județul Arad funcționează, în prezent, 17 centre de permanență, dintre care 10 în mediul urban și 7 în mediul rural, care asigură continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă. În cadrul acestor centre, medicii de familie acordă, în fiecare zi, multiple servicii medicale: asistenţă medicală în afecţiunile acute şi urgenţele medico-chirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice; trimitere către alte specialităţi în vederea internării, în situaţiile care depăşesc competenţele medicului de familie; administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă; eliberarea unei scrisori medicale pe care pacientul o va prezenta medicului său de familie pentru informare asupra diagnosticului şi tratamentului administrat în centrul de permanenţă.