„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Noi sfinţiri de biserici
Duminică, 19 iulie 2009, a fost resfinţită Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din parohia Moviliţa, Protoieria Panciu, judeţul Vrancea, informează TRINITAS TV, citat de BASILICA. La acest lăcaş de cult au fost finalizate ample lucrări de restaurare, care au început în anul 1999. Sărbătoarea a fost prilejuită şi de împlinirea a 150 de ani de la ridicarea bisericii. Slujba de resfinţire a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, în prezenţa a numeroşi credincioşi. Lucrările de consolidare şi de restaurare a picturii au fost făcute cu sprijinul credincioşilor din zonă.
În staţiunea Băile Govora, din judeţul Vâlcea, a fost târnosit duminică, 19 iulie, Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“, informează TRINITAS TV, citat de BASILICA. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului. Noul paraclis este destinat atât locuitorilor, cât şi turiştilor care vin în această staţiune. Eveniment religios în Cârţişoara, judeţul Sibiu Locuitorii satului Cârţişoara, judeţul Sibiu, au sărbătorit duminică, 19 iulie, 200 de ani de la construirea Bisericii ,,Sfântul Nicolae“ din localitate. Cu acest prilej, în mijlocul credincioşilor s-a aflat Înalt Preasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, care a săvârşit slujba Sfintei Liturghii. Tot ieri s-a făcut şi pomenirea tuturor preoţilor care au slujit, de-a lungul timpului, în această biserică, a ctitorilor şi a enoriaşilor care au sprijinit activitatea parohiei. Biserica ,,Sfântul Nicolae“ din Cârţişoara a fost ridicată în anul 1809, pe locul unui lăcaş de cult mai vechi, din lemn. În urma unor ample lucrări de restaurare, biserica fost resfinţită în anul 2007.