În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Nou centru de găzduire în regim de urgenţă
Asociaţia „Diaconia“ a Arhiepiscopiei Bucureştilor, în parteneriat cu Primăria oraşului Câmpina, va deschide, începând cu luna februarie 2013, un centru de găzduire în regim de urgenţă pentru persoanele fără adăpost sau cu alte probleme sociale.
Asociaţia „Diaconia“ a Arhiepiscopiei Bucureştilor a încheiat un parteneriat cu Primăria oraşului Câmpina, judeţul Prahova, pe baza căruia asociaţia va asigura, prin intermediul centrului de găzduire în regim de urgenţă, prestarea de servicii sociale (cazare, hrană caldă, consiliere) persoanelor cu probleme sociale din oraşul Câmpina şi din împrejurimi. „Centrul de găzduire în regim de urgenţă va funcţiona în baza încheierii contractului de prestări de servicii sociale de către Asociaţia «Diaconia» pentru comunitatea oraşului Câmpina şi se va ocupa de găzduirea a 28 de persoane fără adăpost, mame cu copii, persoane cu dizabilităţi, persoane care se află în situaţii speciale din cauza lipsei locuinţei sau fără posibilităţi de a avea acces la locuinţă. În cadrul centrului se vor asigura şi hrana caldă şi alte servicii de consiliere socială din partea asistenţilor sociali ai Asociaţiei «Diaconia»“, a precizat arhidiac. Ionuţ Viorel Iordăchescu, consilierul eparhial al Sectorului Social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Contractul cu Primăria Câmpina a fost semnat în luna decembrie a anului trecut, iar parteneriatul este încheiat pe o perioadă de patru ani. „În baza parteneriatului încheiat cu Primăria Câmpina, aceasta din urmă va pune la dispoziţie locaţia unde se vor desfăşura serviciile sociale, iar Asociaţia «Diaconia» va veni cu personalul angajat ce va fi implicat în acordarea serviciilor sociale. Tot în baza parteneriatului, Primăria oraşului Câmpina va suporta o parte din cheltuielile legate de funcţionarea centrului“, a adăugat coordonatorul Sectorului Social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Centrul social de urgenţă a fost construit anul trecut şi este situat în incinta Spitalului Voila din Câmpina. Clădirea în care funcţionează acest centru a fost modernizată şi recompartimentată, iar inaugurarea centrului de găzduire în regim de urgenţă va avea loc luni, 4 februarie.
Al doilea centru de găzduire în regim de urgenţă al Asociaţiei „Diaconia“
Centrul social de la Câmpina este al doilea centru de găzduire în regim de urgenţă pentru persoanele aflate în situaţii sociale speciale din Arhiepiscopia Bucureştilor. Un prim centru de găzduire în regim de urgenţă pentru persoanele fără adăpost a fost înfiinţat în Bucureşti, Centrul social „Sfântul Ierarh Nicolae“.
Asociaţia „Diaconia“ are ca asociat Patriarhia Română, dar funcţionează sub conducerea Arhiepiscopiei Bucureştilor. Înfiinţată în 1999, Asociaţia „Diaconia“ este unul dintre cei mai vechi furnizori de servicii sociale din cadrul Bisericii Ortodoxe Române pentru diferite categorii de persoane defavorizate, copii, femei, bătrâni, familii cu posibilităţi materiale reduse, promovând şi susţinând integrarea socială, economică, culturală şi educativă a acestora.