Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Nou Departament de Teologie la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat la şedinţa Catedrei de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii de Nord. Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte din domeniul administrativ, didactic şi al cercetării ştiinţifice, care au fost prezentate de şeful departamentului, pr. conf. univ. dr. Ştefan Pomian. S-a prezentat calendarul activităţilor de încheiere a semestrului II, organizarea sesiunii de restanţe pentru anii terminali în perioada 16-20 mai, sesiunea de vară, între 10 iunie-8 iulie, cursul festiv din 9 iunie care să cuprindă participarea la Sfânta Liturghie, urmată de şedinţa publică, organizarea sesiunii de dizertaţie pe 8 iulie şi sesiunea de licenţă pe 8-9 iulie. S-a amintit calendarul admiterii, în perioada 11-31 iulie, la programele de studii: Teologie Ortodoxă Pastorală, unde sunt repartizate opt locuri bugetate; Teologie Ortodoxă Didactică, cu opt locuri bugetate; Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială (Satu-Mare), cu şapte locuri bugetate, şi Asistenţă Socială, cu 10 locuri bugetate. La fiecare program sunt şi locuri la forma cu taxă. Taxa şcolară pe un an universitar este de 2.000 de lei.
De asemenea, s-a anunţat reorganizarea administrativă a facultăţii, urmând a se înfiinţa trei departamente, în care vor fi cuprinse programele de studii autorizate şi acreditate. Acestea ar putea fi: Departamentul de Limbi şi literaturi; Departamentul de Ştiinţe socio-umane; Departamentul de Teologie. Pentru constituirea Departamentului de Teologie s-a format o comisie de lucru, care se va întruni în prima şedinţă luni, 16 mai. PS Iustin Sigheteanul şi-a exprimat la final mulţumirea faţă de atmosfera de conlucrare frăţească şi interesul pentru rezolvarea chestiunilor curente şi de viitor care există în Catedra/Departamentul de Teologie şi Asistenţă Socială şi a încheiat lucrările asigurând cadrele didactice de sprijin pentru ca toate cele discutate să fie şi duse la îndeplinire. (Pr. Cristian Ştefan)