Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Nou număr al revistei mitropolitane
Recent, la Tipografia „Partoş“ din Timişoara a apărut numărul 7-9, iulie-septembrie 2013, al revistei „Altarul Banatului“, publicaţie a eparhiilor din Mitropolia Banatului. Revista cuprinde 158 de pagini şi este alcătuită, ca de obicei, din rubricile consacrate: editorial, studii, urme din trecut, note şi comentarii şi prezentări bibliografice. Editorialul este consacrat comemorării celui mare teolog român, părintele Dumitru Stăniloae, prilejuit de împlinirea a 110 ani de la naşterea sa şi a 20 de ani la trecerea la cele veşnice. În cadrul acestuia este subliniată importanţa teologică şi duhovnicească a operei marelui teolog român, arătându-se că tezaurul lăsat de părintele Stăniloae poate juca un rol în vindecarea sufletului românesc, afectat de jumătatea de veac de comunism devastator. În cadrul rubricii „Studii“, părintele prof. Sorin Cosma de la Caransebeş semnează articolul „Autenticitatea naturii umane din perspectiva misiunii spirituale a Bisericii“. Tot aici, părintele lect. Mihai Iosu, de la Facultatea de Teologie din Sibiu, se referă, de asemenea, la personalitatea părintelui Stăniloae din perspectiva scrierilor acestuia cu privirea la eficacitatea rugăciunii. În acest număr al revistei mitropolitane mai sunt tratate şi următoarele teme: „Sfântul Dionisie Areopagitul. Teologia şi iconomia lui Dumnezeu“ (pr. Stelian Dumitru), „Chipuri de femei din Vechiul Testament: Ana, mama fraţilor Macabei“ (pr. Laurenţiu Stamatin), „Teologia şi exegeza episodului Schimbarea la Faţă, varianta lucanică“ (Cătălin Varga).
Revista apare în condiţii grafice foarte bune, poate fi achiziţionată de la pangarul Catedralei mitropolitane şi de la bisericile parohiale din Mitropolia Banatului. Revista este coordonată de pr. dr. Adrian Carebia.



.jpg)
