Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Nou Paraclis episcopal în Italia
Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a binecuvântat paraclisul episcopal cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului" din localitatea Pino Torinese din Italia. Preasfinţia Sa a săvârşit slujba Te Deum-ului înconjurat de un sobor de slujitori şi de credincioşi români. "Paraclisul episcopal va fi deschis de acum înainte în mod sistematic şi se vor săvârşi toate slujbele rânduite de Biserică. În acelaşi timp va constitui un punct de întâlnire în special pentru tinerii din zonă pentru a putea aprofunda credinţa şi a deveni creştini de nădejde ai Bisericii", a declarat pentru TRINITAS TV Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.



.jpg)
