Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Nouă acțiune de donare de sânge în Episcopia Tulcii
În Episcopia Tulcii a avut loc joi, 15 octombrie, cea de-a treia etapă a campaniei umanitare de donare de sânge intitulată „Picături de viaţă”, în cadrul căreia au participat 25 de clerici şi credincioşi din parohiile Ostrov, Satu Nou, Zebil, Ceamurlia de Sus, Enisala şi Nicolae Bălcescu, din cadrul Protopopiatului Babadag. Alături de aceştia a fost, ca şi în cazul acţiunilor anterioare, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a dăruit Centrului de Transfuzii Sanguine o icoană cu chipul Maicii Domnului cu Pruncul, măşti şi mănuşi sanitare şi dezinfectanţi, a transmis TRINITAS TV.
Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion a subliniat importanţa acestui act de ajutorare a celor aflaţi în suferinţă. „Suntem bucuroşi să ne aflăm astăzi la o nouă campanie de donare de sânge, în cadrul Episcopiei Tulcii. Preoţi şi credincioşi din Protopopiatul Babadag au venit la Centrul de Transfuzii Sanguine pentru a dona sânge şi a salva vieţi. Ne rugăm lui Dumnezeu să le răsplătească această jertfă şi să fie un exemplu şi pentru alţii care să îndeplinească şi această îndatorire creştină şi civică”, a spus ierarhul.
Totodată, Georgeta Onofrei, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine din Tulcea, şi-a arătat recunoştinţa pentru acest tip de acţiuni umanitare organizate de eparhie: „Este foarte mare nevoie de sânge şi mulţumim Episcopiei Tulcii pentru că permanent a fost alături de noi în aceste acţiuni de donare de sânge”. Aceste acţiuni de donare de sânge nu sunt singulare în Episcopia Tulcii, clerici şi credincioşi răspunzând apelului Bisericii şi în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!”, desfăşurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.