La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
„Nu poate exista o adevărată trăire creştină în absenţa Sfintelor Taine“
Conferinţa pastoral-misionară semestrială de toamnă a preoţilor din protoieriile Capitalei şi ale judeţului Ilfov, precum şi a preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor, a avut loc ieri, 7 noiembrie, în Aula Magna "Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei. Întâlnirea a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În contextul declarării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2011 ca an omagial al Sfintelor Taine ale Botezului şi Cununiei au fost abordate teme care privesc probleme pastorale de săvârşire a acestor două Sfinte Taine. Din partea protoieriilor au fost desemnaţi patru preoţi care au prezentat referate. "Conform prevederilor Statului Bisericii Ortodoxe Române, în timpul unui an se desfăşoară două conferinţe pastoral-misionare, una de primăvară şi una de toamnă. Pentru una din aceste şedinţe tema este stabilită de Sfântul Sinod şi este valabilă pentru toată ţara, iar tema celei de-a doua şedinţe este stabilită la nivelul eparhiei, luând în vedere aspectele speciale cu care se confruntă eparhia şi credincioşii din zona respectivă. Ieri a avut loc doar prima parte a conferinţei de toamnă din Arhiepiscopia Bucureştilor, cea de-a doua parte având loc joi, 10 noiembrie, pentru preoţii din zona Prahovei, respectiv din protoieriile Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte şi Urlaţi", a declarat părintele arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Evenimentul a fost precedat de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi de slujba de Te Deum, săvârşite de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în Paraclisul patriarhal "Sfântul Spiridon - Nou". Lucrările conferinţei au fost deschise de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a atras atenţia asupra importanţei pe care o are cunoaşterea în profunzime a acestor două Sfinte Taine, pentru evitarea practicilor nefondate sau a inovaţiilor şi păstrarea pură a adevărului de credinţă revelat. Fiecare copil este o icoană a lui Dumnezeu Prima temă luată în discuţie a fost "Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Cununiei la orele de religie şi programele catehetice", susţinută de părintele Tudor Ciocan, din Protoieria II Capitală, care a vorbit despre necesitatea pregătirii elevilor cu privire la importanţa şi rânduiala acestor două Sfinte Taine. "Explicarea Sfintelor Taine se poate face atât în şcoală, în special la orele de religie, cât şi în biserică, în timpul orelor de cateheză şi cu prilejul unor slujbe. Prezenţa orelor de religie în curricula şcolară permite oricărui copil să cunoască învăţătura de credinţă dintr-o sursă autorizată. Prezentarea Sfintelor Taine în programele catehetice este strict necesară, pentru că nu poate exista o adevărată trăire creştină în absenţa Sfintelor Taine. De altfel, ca răspuns la accentul practic exclusiv pe care toate grupările neoprotestante îl pun asupra credinţei ca raportare la Sfânta Scriptură, Biserica Ortodoxă trebuie să arate că dobândirea mântuirii se face prin mijlocirea Sfintelor Taine", a spus părintele Tudor Ciocan. Au urmat două prezentări despre "Taina Cununiei şi naşterea de prunci, ca dar şi binecuvântare a familiei creştine", susţinute de preoţii Vasile Gavrilă şi Marius Buguci. "Mama, când naşte, dă mâna cu Dumnezeu! Copiii sunt icoane minunate ale lui Dumnezeu, care trebuie însă împodobite şi păstrate cu sfinţenie, ocrotite de tot ceea ce le îngreunează desăvârşirea", susţine părintele Vasile Gavrilă, din Protoieria III Capitală, iar în acelaşi timp, "refuzând responsabilitatea procreaţiei, omul respinge pe Creatorul său şi, prin aceasta, alterează propria sa umanitate. În fiinţa sa curată, ca într-o cupă cristalină, copilul cuprinde prezenţa celor mai mari iubiri: iubirea lui Dumnezeu şi iubirea părinţilor. Suntem, la drept vorbind, atât de creştini, câtă copilărie pură am izbutit să păstrăm în noi", a completat părintele Marius Buguci, din Protoieria Ilfov Nord. Probleme pastorale actuale, dezbătute la Patriarhie Ultimul referat a prezentat "Problema familiilor mixte din punct de vedere interconfesional şi interreligios (botezul copiilor în familiile mixte)", o chestiune care necesită o tot mai mare importanţă, mai ales în comunităţile româneşti din diaspora, unde foarte multe căsătorii sunt între o persoană ortodoxă şi alta de o altă confesiune. "Legislaţia bisericească actuală permite, în principiu, oficierea căsătoriilor doar între ortodocşi, cei de alt cult fiind obligaţi să treacă la ortodoxie. Totuşi, în mod excepţional, se acceptă, prin iconomie, şi săvârşirea căsătoriilor mixte, dar numai cu dispensa prealabilă a episcopului ortodox şi menţiunea solemnă a părţii eterodoxe de a nu se opune botezării copiilor în credinţa ortodoxă", a explicat părintele Jean Nedelea din Protoieria I Capitală. După prezentarea referatelor, preoţii au avut ocazia de a aduce completări şi au adresat întrebări Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a răspuns tuturor problemelor întâmpinate de preoţi în activitatea pastorală. La sfârşit, Preafericirea Sa a oferit în dar tuturor preoţilor prezenţi câte un exemplar din noua lucrare apărută la Editura "Cuvântul Vieţii" a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, intitulată "Sfântul Botez şi Sfânta Cununie azi. Îndrumător teologic, liturgic şi pastoral". Aici, ei pot afla o prezentare concisă a semnificaţiilor teologice şi duhovniceşti ale celor două Sfinte Taine, ale practicilor neliturgice şi necanonice întâlnite în săvârşirea Sfintelor Taine şi îndrumări pastorale privitoare la cele două Sfinte Taine. (Cristian Bostan) Sfântul Botez şi Sfânta Cununie în viaţa Bisericii Nevoia de teologie profundă, slujbă corectă şi pastoraţie eficientă Anul 2011 dedicat în Patriarhia Română Sfântului Botez şi Sfintei Cununii este un prilej de a învăţa mai mult despre aceste două Sfinte Taine ale Bisericii. Anul omagial dedicat acestor Sfinte Taine este menit să amplifice cunoştinţele liturgice, pastorale şi misionare ale clerului şi ale tuturor membrilor Bisericii, referitoare la importanţa Botezului şi Cununiei în viaţa Bisericii şi a creştinului ortodox. La sesiunea de primăvară a Conferinţelor pastoral-misionare s-a discutat mai cu seamă despre semnificaţiile teologice şi duhovniceşti ale celor două Sfinte Taine, apelându-se la mărturia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi a teologiei contemporane, dar şi despre unele practici neortodoxe şi abateri liturgice în oficierea Botezului şi Cununiei. Această perspectivă este acum, în noiembrie 2011, întregită prin abordarea unor probleme de pastoraţie şi misiune, cum ar fi: (1) modul de prezentare la orele de religie şi în programele catehetice ale Tainelor Botezului şi Cununiei, (2) copiii ca dar şi binecuvântare pentru familia creştină şi (3) problema familiilor mixte, din punct de vedere interconfesional şi interreligios (botezul copiilor în familiile mixte). Sub aspect teologic şi duhovnicesc, Botezul şi Cununia sunt Taine de iniţiere în credinţa şi viaţa creştină. Biserica este familia spirituală a celor botezaţi în numele Preasfintei Treimi, iar cei care se unesc în iubire şi devin o nouă familie creştină prin Taina Sfântă a Cununiei formează Biserica mică sau Biserica de acasă, icoană spirituală a iubirii lui Hristos faţă de Biserica Sa. Cunoaşterea învăţăturii ortodoxe despre Botez şi Cununie este înlesnită printr-o cercetare atentă şi frecventă a rânduielilor liturgice ale celor două Sfinte Taine, ale mărturiilor biblice şi gândirii patristice cu privire la ele. Totodată, pe lângă descoperirea semnificaţiilor spirituale profunde şi multiple ale acestor Sfinte Taine, există şi nevoia săvârşirii lor corecte şi asumării lor ca lucrări sfinţitoare şi mântuitoare ale harului Preasfintei Treimi în viaţa Bisericii. De aceea, o atenţie deosebită trebuie acordată astăzi săvârşirii corecte şi complete a slujbelor acestor Sfinte Taine. Graba şi lipsa de atenţie, efecte nefaste ale rutinei în slujirea liturgică, obişnuinţa cu "greşelile devenite tradiţie" şi delăsarea spirituală, produs al secularizării conştiinţei şi vieţii creştine astăzi, reprezintă cauze majore ale devierilor şi carenţelor liturgice. Prin urmare, la nivelul protoieriilor trebuie luate măsuri concrete pentru prevenirea şi îndreptarea practicilor pseudo-tradiţionale şi a inovaţiilor individualiste în domeniul respectiv. În acest sens, sunt necesare cunoaşterea temeinică a slujbelor acestor Sfinte Taine după tipicul ortodox, clar şi temeinic prezentat în cărţile de cult (Molitfelnic şi Agheasmatar). Apoi, pe lângă atenţia sporită acordată săvârşirii corecte a acestor Sfinte Taine trebuie şi multă perseverenţă în prezentarea, pe înţelesul celor care participă la slujbe, a semnificaţiei Botezului şi Cununiei pentru viaţa acestora şi pentru viaţa Bisericii în general. Din nefericire, se constată încă în rândul unora dintre clerici un deficit de cunoaştere teologică şi duhovnicească a ritualului sacru, o superficialitate cronică în slujirea liturgică şi o păgubitoare neglijenţă pastorală privind pregătirea credincioşilor pentru primirea şi asumarea Botezului şi a Cununiei. La toate acestea se adaugă şi slăbirea responsabilităţii naşilor ca părinţi spirituali faţă de viaţa duhovnicească a finilor. Pe de altă parte, totuşi, există şi mulţi preoţi care se pregătesc constant pentru a înţelege mai bine şi a săvârşi mai corect şi mai frumos aceste Sfinte Taine. Ei trebuie evidenţiaţi ca fiind exemple de urmat. De aceea, scopul principal al celei de a doua sesiuni a Conferinţelor pastoral-misionare semestriale 2011 este de a reaminti şi de a adânci semnificaţiile teologice şi duhovniceşti ale acestor două Sfinte Taine ale Bisericii, de a observa şi corija practicile eronate privind săvârşirea lor, precum şi de a îndemna la o mai bună pregătire pentru primirea lor ca daruri şi lucrări sfinte şi sfinţitoare în viaţa creştinului şi a Bisericii. Ca material ajutător oferim în dar fiecărui participant la această conferinţă un ghid practic, apărut astăzi, 7 noiembrie 2011, intitulat: Sfântul Botez şi Sfânta Cununie azi. Îndrumător teologic, liturgic şi pastoral, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2011, 106 p. † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială de toamnă, Palatul Patriarhiei, Bucureşti, 7 noiembrie 2011