În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Numeroase ţări îşi evacuează masiv cetăţenii din Libia
Zeci de state din întreaga lume au început evacuarea, pe cale aeriană sau maritimă, în condiţii dificile, a zeci de mii de cetăţeni care lucrează în Libia, din cauza violenţelor din această ţară, provocate de protestele la adresa regimului condus de Muammar Gaddafi.
Guvernele din întreaga lume depun eforturi pentru evacuarea cetăţenilor lor din Libia, pe calea aerului sau pe mare, în contextul violenţelor care însoţesc mişcările de protest antiprezidenţiale, declanşate la 15 februarie, transmit agenţiile internaţionale de presă. Potrivit Associated Press, temerile legate de securitatea străinilor au luat amploare după ce un muncitor constructor turc a fost împuşcat pe un şantier din apropierea capitalei Tripoli, conform unor oficiali de la Ankara. Turcia, cu 25 mii de cetăţeni care muncesc în Libia, desfăşoară cea mai mare operaţiune de evacuare din istoria sa, a declarat ministrul de Externe Ahmet Davutoglu. Potrivit Bruxelles-ului, Uniunea Europeană evacuează în jur de 10 mii de cetăţeni comunitari din Libia. Grecia, Bulgaria, Spania, Italia, Japonia, Rusia, Arabia Saudită, Brazilia, Ucraina, Croaţia, Marea Britanie au trimis deja sau se pregătesc să trimită avioane pentru a-şi repatria cetăţenii. Ministrul italian de Externe, Franco Frattini, a avertizat că sute de mii de refugiaţi ar putea încerca să traverseze Mediterana cu ajutorul bărcilor. "Aceasta este o perspectivă pentru care nu doar Italia, ci toată Uniunea Europeană ar trebui să se pregătească în viitorul apropiat", a subliniat Frattini. La rândul său, China, care are circa 30 de mii de muncitori în Libia, se îndreaptă şi ea spre o operaţiune masivă de repatriere. Românii, evacuaţi cu avioane din Ucraina şi Polonia Şaisprezece români au fost evacuaţi, miercuri, din Libia, la bordul a două avioane, unul trimis de Ucraina, iar altul de Polonia, alături de ucraineni, ruşi, slovaci, polonezi sau britanici. "Persoanele evacuate au descris scenele de la aeroportul din Tripoli ca fiind similare Infernului lui Dante, în condiţiile în care cetăţenii străini încearcă să fugă dintr-o ţară cuprinsă de haos", notează Associated Press. Avertismente dure din partea SUA Preşedintele american Barack Obama a vorbit public pentru prima dată, miercuri, despre situaţia din Libia, considerând "scandaloase" şi "de neacceptat" atacurile împotriva protestatarilor, ordonate de regimul preşedintelui Muammar Gaddafi, în urma cărora sute de persoane au fost ucise, informează Reuters şi AFP. "Suferinţa şi baia de sânge sunt scandaloase şi inacceptabile", a afirmat Barack Obama. Preşedintele SUA a avertizat, totodată, că regimul Muammar Gaddafi "va trebui să dea socoteală pentru faptele sale".