În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
O carte atractivă pentru copiii de toate vârstele
O carte pentru copii și tineri, foarte atractiv alcătuită și bine documentată, este cea cu titlul „De la Sfântul Nicolae la Sfântul Ioan Botezătorul”, de Ana Pascu, apărută recent la Editura BASILICA. Volumul este din plin ilustrat cu desenele Corinei Petre, potrivit corelate cu textele, completând și întregind conținutul prin expresivitatea personajelor, prin gingășia și delicatețea scenelor. Jocul culorilor pastelate este și el pe gustul celor mici.
După cum spune titlul, cartea cuprinde informații despre sfinții care se află în calendarul creștin ortodox, începând cu Sfântul darnic, iubit de copii, Nicolae (6 decembrie) și continuând cu sfinții și sărbătorile până la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie): Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei (12 decembrie), Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul (20 decembrie), Nașterea Domnului (25-27 decembrie), Sfântul Vasile cel Mare (1 ianuarie), Botezul Domnului (6 ianuarie).
Sunt istorisite pe scurt, în mod accesibil, viețile sfinților și semnificațiile sărbătorilor, iar pe lângă acestea sunt interpretate datinile și obiceiurile populare. O mare parte a cărții este dedicată sărbătorilor creștine de iarnă, pentru că, așa cum spune autoarea cărții, Nașterea Domnului „constituie miezul tainic al unei lumi pline de sărbători”. Ana Pascu explică multe dintre tradițiile românești, redă anumite legende, transcrie versurile multor colinde, cântece de stea, ale Plugușorului și Sorcovei. Mai mult decât atât, versurile sunt însoțite și de portative muzicale pentru ca doritorii să poată învăța linia lor melodică.
Cartea „De la Sfântul Nicolae la Sfântul Ioan Botezătorul” este o adevărată enciclopedie a sărbătorilor creștine și a tradițiilor românești și merită să se găsească în orice casă în care sunt copii dornici să afle mai multe lucruri despre sfinți, sărbători și datini, precum și acolo unde oamenii mari au rămas cu inimă de copil.