Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
O cruce grea, dar frumoasă pentru slujitorii Catedralei mitropolitane
Timp de o săptămână, preoţii slujitori de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, dar şi părinţi de la mănăstirile Arhiepiscopiei Iaşilor vor fi implicaţi în derularea programului liturgic dedicat hramului. La sfârşitul acestei săptămâni va fi schimbat veşmântul ce acoperă moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Programul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi - (9-17 octombrie 2010) Cea mai importantă parte din hramul Sfintei Cuv. Parascheva îl reprezintă programul liturgic. Sfintele slujbe vor începe duminică dimineaţa. Slujitorii de la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi cei de la mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor îşi vor desfăşura activitatea atât la racla Ocrotitoarei Moldovei, cât şi în cele două lăcaşuri de cult din curtea Mitropoliei. Preoţii călugări se vor ocupa şi de ordinea din sfântul lăcaş. Racla cu moaştele a 33 de sfinţi aşezată în baldachinul care adăposteşte moaştele Sfintei Parascheva va rămâne spre închinare în Catedrală. Pe parcursul acestei săptămâni, 24 din 24 de ore, preoţii se vor rândui atât la racla Sfintei Parascheva depusă pe esplanada din faţa Catedralei, cât şi la baldachinul Sfintei din Catedrală. Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe", vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi, va fi deschisă pe parcursul întregii săptămâni viitoare. Aici pelerinii vor putea să se spovedească. "Pentru slujitorii Catedralei acest hram este o cruce grea, dar frumoasă. Ne pregătim de pe acum pentru sfintele slujbe din această perioadă. Vor fi implicaţi preoţii, diaconii şi cântăreţii Catedralei. Pe lângă Corul "Chivotul" al Catedralei mitropolitane, răspunsurile liturgice la strană în această săptămână vor fi date de Corul "Byzantion" şi Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi", a spus arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Schimbarea veşmântului Sfintei Cuvioase Parascheva Peste 30 de maici de la mănăstirile Galata, Copou, Miclăuşeni şi Frumoasa se vor ocupa de colectarea pomelnicelor de la credincioşii care nu pot sta la rând. După strângerea lor, pomelnicele vor fi aduse la sfântul altar şi se va începe pomenirea lor. Mâine seară va avea loc schimbarea veşmântului ce acoperă moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Înveşmântarea moaştelor Sfintei Parascheva se desfăşoară dupa o ceremonie bine stabilită, la care nu participă decât câţiva preoţi. Catedrala se închide în acest timp. După terminarea sărbătorii închinate Ocrotitoarei Moldovei veşmântul va fi înlocuit. "În timpul cântării troparului, moaştele Sfintei Parascheva se scot pe braţe de către preoţi care poartă epitrahile şi se aşază pe o masă folosită în mod special pentru această rânduială. Se desface veşmântul vechi, timp în care se începe slujba Acatistului. Moaştele sunt învelite într-un al doilea veşmânt, care nu se schimbă niciodată. Se spune ca acela este veşmântul în care s-au adus sfintele moaşte şi este ca un fel de sigiliu. Apoi se pune veşmântul nou, iar sfintele moaşte sunt aşezate din nou în raclă", a mai adăugat arhim. Dosoftei Şcheul. Veşmintele care au îmbrăcat moaştele Cuvioasei sunt dăruite spre binecuvântare bisericilor din ţară şi nu numai, în special celor care poartă hramul Sfintei Parascheva.