Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
O icoană miniaturală, veche de 14 secole, descoperită la Ierusalim
Arheologii israelieni au găsit o relicvă creştină mică, dar extrem de rară, folosită pentru rugăciune personală, datând din secolul al VI-lea, în timpul unor excavări în Ierusalim, informează portalul doxologia.ro. Este vorba de o cutie miniaturală - 2,2 cm lungime şi 1,6 lăţime, făcută din os de cămilă sau de cal, decorată cu o cruce, spune Autoritatea Antichităţilor din Israel. Obiectul creştin a fost găsit în parcarea auto Givâati, în Cetatea lui David, şi probabil este un relicvariu (o cutie pentru sfintele moaşte ale unui sfânt) având o icoană pictată în interior. "Relicvele şi artefactele din perioada bizantină (sec. VI-VII) care au fost descoperite aici, în Ţara Sfântă, sunt extrem de rare, fiind o descoperire de excepţională importanţă", a spus Yana Tchekhanovets, directorul excavărilor arheologice. Icoanele pentru uzul personal sunt obişnuite în răsăritul creştin în perioada bizantină. În anii recenţi, excavările din parcarea auto Givâati au scos la lumină rămăşiţele unor locuinţe bizantine. Cutia a fost descoperită intactă şi perfect izolată de umiditate, ceea ce a păstrat icoana din interior. Relicva a fost descoperită acum doi ani, dar a fost analizată de experţi şi restauratori. Baza cutiei conţine o pictură a unui om cu barbă pe un fond placat cu aur. Faţa a fost păstrată doar parţial, deşi este posibil să vedem părul negru, ochiul stâng şi forma feţei, spun arheologii. Chipul este probabil al Mântuitorului Iisus Hristos sau al unui sfânt creştin. Pe capacul cutiei se află o icoană cu Maica Domnului, înveşmântată într-o haină albastră, pe acelaşi fond auriu.



.jpg)
