În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„O lucrare mare, sfântă şi foarte folositoare Bisericii“
▲ Marţi, 15 decembrie 2009, un grup format din peste 100 de membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români l-a colindat pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ▲ Tinerii studenţi au cântat colinde tradiţionale româneşti, din diferite zone ale ţării ▲
La finalul repertoriului de colinde susţinut de către membrii ASCOR, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat rolul colindătorilor în Biserică, evidenţiind că peste tot în ţară există o diversitate a specificului românesc. „Îngerii au binevestit păstorilor şi păstorii, care atunci preînchipuiau pe păstorii Bisericii, au binevestit locuitorilor din Betleem. Voi sunteţi cetele îngereşti din Evanghelia după Luca. Este o lucrare mare, sfântă şi foarte folositoare Bisericii. Tineretul creştin, rugător şi harnic este o binecuvântare pentru Biserică. Noi vă considerăm un buchet de flori al credinţei ortodoxe“, a spus Părintele Patriarh. Părintele Vasile Gavrilă, coordonatorul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Bucureşti, a mulţumit Patriarhului României pentru primirea părintească şi pentru binecuvântare, subliniind că, în decursul anilor, s-a creat o tradiţie ca membrii ASCOR să vestească Naşterea Domnului şi să-l colinde cu acest prilej de mare bucurie pe Întâistătătorul Bisericii noastre. „Această tradiţie a luat naştere simultan cu ASCOR-ul, în anul 1991. În fiecare an am venit să cântăm colinde Preafericitului, iar pentru noi este o bucurie pentru că primim binecuvântarea Patriarhului Bisericii noastre şi cred că este şi pentru Preafericitul o bucurie pentru că este o întâlnire cu studenţii, care, în afară de preocupări ştiinţifice, au şi preocupări spirituale. Membrii ASCOR au fost să colinde şi în spitale, orfelinate, dar şi la oamenii singuri, astfel după ce am dus bucurie acolo, am venit să primim şi noi bucurie prin binecuvântarea PF Părinte Daniel“, a declarat pentru Radio TRINITAS părintele Gavrilă. De asemenea, cu acest prilej şi-au exprimat bucuria sfântă a momentului şi tinerii studenţi prezenţi. „Pentru mine, colinda la PF Părinte Patriarh reprezintă unul dintre cele mai importante momente ce premerg Crăciunul în fiecare an, pentru că asta ne aduce pe noi împreună şi ne dă ocazia de a fi alături de Patriarhul nostru“, ne-a declarat o tânără studentă, membră ASCOR. (C.B.)