Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
O nouă biserică din cartierul sucevean Burdujeni a fost sfinţită
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul sucevean Burdujeni a fost târnosită, în Duminica a XVIII-a după Rusalii, de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Lucrările la acest sfânt lăcaş au început în anul 2001, cu sprijinul enoriaşilor, sub îndrumarea părintelui paroh Ilie Husarciuc.
Mii de credincioşi au participat ieri la slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Burdujeni, Protopopiatul Suceava 1, oficiată de IPS Pimen, în prezenţa unui sobor impresionant de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1. Târnosirea sfântului lăcaş a fost urmată de Sfânta Liturghie, pe un podium special amenajat în curtea bisericii. Credincioşii, atât bărbaţi, cât şi femei, au trecut prin sfântul altar, aşa cum este tradiţia atunci când se sfinţeşte o biserică. La final, IPS Pimen a acordat primarului Municipiului Suceava Distincţia de Vrednicie, iar Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a primit din partea primarului Ion Lungu titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului Suceava. În cuvântul de învăţătură pe care l-a rostit credincioşilor prezenţi IPS Pimen a vorbit despre importanţa jertfei de a construi o biserică, despre ctitorul care a donat terenul, despre osteneala credincioşilor de a înălţa un nou sfânt lăcaş în cartierul Burdujeni şi a explicat semnficaţiile Evangheliei din Duminica a XVIII-a după Rusalii. De asemenea, Arhipăstorul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor l-a ridicat la rangul de iconom stravofor pe pr. Gheorghe Husarciuc, slujitor al acestui sfânt lăcaş. Sfânt lăcaş construit pe un teren donat Parohia Burdujeni din Protopopiatul Suceava 1 a luat fiinţă în anul 2000, prin rearondarea parohiei „Sfântul Andrei“, ce cuprindea Cartierul Burdujeni, aceasta împărţindu-se în cinci parohii. Construirea unei noi biserici a fost necesară odată cu înfiinţarea parohiei. În întâmpinarea acestei nevoi a venit domnul Petre Călian, donând cei 8 ari pe care a reuşit să-i recupereze din pământurile casei părinteşti. Pe acest loc, amplasat la intrarea dinspre Suceava a Cartierului Burdujeni s-a început, în luna mai 2001, construirea acestui sfânt lăcaş. Până la începutul anului 2002 s-a realizat subsolul bisericii, fiind sfinţit de vrednicul de pomenire episcop Gherasim Putneanul, în data de 21 aprilie 2002. Aici s-au săvârşit sfintele slujbe până în prezent. Lucrările au continuat cu zidirea bisericii (2003-2004), pictarea ei (2006-2009), construirea praznicarului, a anexelor, împrejmuirea şi amenajarea curţii. Biserica prezintă elementele specifice stilului moldovenesc, având formă de cruce, cu trei abside semicirculare. Pe naos se ridică turla centrală, îngustată prin trei inele suprapuse şi o bază în formă de clopot. Pridvorul alungit este acoperit de o boltă semicilindrică. În partea din spate, un frumos cafas, cu balustrada din zidărie perforată, arcuită înafară, îmbogăţeşte spaţiul. Accesul în pronaos se face printr-un pridvor lateral sudic, peste care se ridică turnul-clopotniţă. Sfântul lăcaş a fost pictat la interior şi exterior de fraţii preoţi Mihoc, în tehnica frescă, într-o compoziţie şi o cromatică echilibrată. Eleganţa ei este dată de turla octogonală, cu bază stelată, aşezată peste o bază pătrată, toate ornamentate cu ocniţe şi arcaturi pictate. Streaşina largă şi brâul răsucit de pe cornişă încununează faţadele. Sub cornişă, un brâu de ocniţe pictate incinge biserica. Sub ele, un şir de arcaturi, înguste şi înalte, ornamentează pereţii; unele bordurează ferestrele, altele cuprind pictură murală. Patru icoane în mozaic împodobesc faţada intrării.