Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
O nouă biserică se va construi în Parohia Turda-Hărcana, județul Cluj
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfințit sâmbătă, 26 septembrie, piatra de temelie pentru noua biserică din Turda-Hărcana. Locașul de cult va purta hramul „Înălțarea Domnului” și va fi ridicat și spre memoria și pomenirea celor 18 eroi martiri de la Hărcana care au fost ucişi de către trupele horthyste în ziua de 24 septembrie 1944.
Ierarhul a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică a Parohiei Turda-Hărcana și a binecuvântat locul unde va fi edificat viitorul locaș de cult. La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit slujba Parastasului pentru eroii martiri de la Hărcana și a rostit un cuvânt de învățătură. De asemenea, istoricul turdean prof. dr. Răzvan Mihai Neagu a vorbit despre masacrul de la Hărcana.
Preotul paroh Sebastian Liviu Popa a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în materializarea proiectului de edificare a bisericii.
Masacrul de la Hărcana a fost înregistrat în ziua de 24 septembrie 1944, când 18 cetăţeni români, bătrâni și copii, au fost ucişi de către trupele horthyste. În amintirea acestei atrocități și în cinstea martirilor neamului a fost ridicat un monument în Piața 1 Decembrie 1918 din municipiul Turda.



.jpg)
