După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
O nouă biserică târnosită în Episcopia Giurgiului
Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a fost prezent de Buna Vestire la Malu Spart, unde a oficiat, alături de un numeros sobor de preoţi - de mir şi călugări - şi diaconi, slujba de sfinţire a Bisericii cu hramul Buna Vestire. Pe lângă acesta, biserica a mai primit şi hramurile Sfântul Nectarie Taumaturgul şi Sfântul Mucenic Mina. Faptul că Episcopul Giurgiului a venit la un eveniment care s-a petrecut la un schit mic, ce abia renaşte, dar cu un renume deosebit, a surprins pe mulţi dintre giurgiuveni, prezenţi în număr mare. Au participat şi numeroşi pelerini, ştiut fiind faptul că este bine ca fiecare creştin să participe măcar o dată în viaţă la sfinţirea unei biserici. A fost, de altfel, singura dată când mulţimea de localnici a avut ocazia să intre prin altar şi să sărute sfânta masă. Cu acest prilej a fost adusă spre închinare icoana făcătoare de minuni de la Letca Nouă, din care curge untdelemn sfinţit. La eveniment au fost prezente personalităţi locale şi judeţene. În cadrul evenimentului, patru preoţi giurgiuveni au primit distincţia de iconom stavrofor, iar ieromonahul Mina a fost numit stareţ al acestei mănăstiri.
Biserica mănăstirii a fost ridicată peste apa Argeşului, începând cu anul 2004, ca metoc al Mănăstirii Radu Vodă din Capitală. Biserica este din lemn de stejar, în stil maramureşean. Adunarea eparhială şi Consiliul eparhial ale Episcopiei Giurgiului, în şedinţa din 24 ianuarie 2008, au hotărât înfiinţarea Schitului „Buna Vestire“, iar Sinodul mitropolitan, prezidat de Preafericitul Patriarh Daniel, a hotărât ridicarea schitului la rang de mănăstire, continuatoare a vestitei vetre de sihăstrie din pădurea cea mare a Bolintinului. De la 1 martie 2008, mănăstirea se află sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Episcopiei Giurgiului. (Vasile Arcanu)



.jpg)
