De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
„O nouă călugărie este o nădejde pentru Biserică“
Cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel, părintele Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi mare ecleziarh al Catedralei patriarhale, a săvârşit sâmbătă, 13 februarie, slujba călugăriei rasofoarelor Teodosia şi Mihaela de la Mănăstirea Zamfira, din Protopopiatul Vălenii de Munte, care au primit numele de călugărie Magdalena, respectiv Fanuria. La finalul slujbei la care au participat aproximativ 300 de credincioşi, părintele exarh a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia momentului subliniind faptul că „într-o lume în care se caută iubiri trecătoare mai sunt şi oameni care caută iubiri veşnice şi comuniunea cu Mântuitorul Hristos, cum sunt aceste mirese ale lui Hristos, călugăriţele. Iubirea lor pentru Hristos nu trece într-o oră, într-o zi pentru că îşi pun întrebarea cum să facă ca să trăiască veşnic. O nouă călugărie este o nădejde pentru Biserică, pentru că orice călugăr sau călugăriţă este un slujitor care îşi pune viaţa la picioarele Mântuitorului Iisus Hristos, este un ostaş care se luptă neîncetat pentru a primi cununa cea neveştejită şi trebuie să rămână un ostaş treaz, veghetor, toată viaţa. Tunderea în monahism pe care am săvârşit-o la această mănăstire este de o mare importanţă duhovnicească, deoarece mănăstirea aceasta are foarte multe călugăriţe în vârstă. Este nevoie de ucenice tinere care să înveţe din experienţa acestor maici mai experimentate şi să ducă mai departe tradiţia şi rânduielile acestei mănăstiri“ ne-a declarat arhim. Timotei. (C.B.)