Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
O nouă cruce pe turla Bisericii „Sf. Ioan Casian şi Gherman“ din Galaţi
Sâmbătă, 28 august, la ceas de Vecernie, la biserica cu hramul "Sf. Ioan Casian şi Gherman", din municipiul Galaţi, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a rostit rugăciunea de binecuvântare a Sfintei Cruci ce s-a aşezat pe turla bisericii.
După slujba de seară, toţi credincioşii au ieşit din biserică cu lumânări aprinse şi s-au îndreptat spre locul de unde a fost înălţată Sfânta Cruce. După aceasta, cei prezenţi s-au oprit pe pajiştea de lângă biserică, unde s-au intonat imne religioase în cinstea Sfinţilor Ioan Casian şi Gherman, ocrotitorii acestei parohii, dar şi în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui pomenire s-a serbat a doua zi. În cuvântul său, chiriarhul a mulţumit tuturor pentru participarea la acest eveniment istoric pentru parohie şi a binecuvântat echipa de lucru ce a ridicat Sfânta Cruce pe turla sfântului lăcaş şi se ocupă în continuare de zidirea bisericii celei noi. Credincioşii prezenţi au continuat să preamărească pe Dumnezeu şi pe sfinţii lor protectori până ce echipa ce a aşezat Sfânta Cruce pe turla bisericii celei noi a coborât pentru a fi binecuvântată de ierarhul Dunării de Jos.



.jpg)
