Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
O nouă parohie în oraşul Buftea
O nouă parohie a fost înfiinţată în cartierul Săbăreni, din oraşul Buftea. Părintele paroh Florin Badea a fost instalat săptămâna trecută de către părintele protopop Constantin Păun, în prezenţa unui număr mare de credincioşi din oraşul Buftea şi din împrejurimi. Cu această ocazie, pr. protopop Constantin Păun a transmis binecuvântarea Preafericitului Părintele Patriarh Daniel, subliniind necesitatea prezenţei unui nou preot care să săvârşească sfintele slujbe şi să formeze o comunitate, care să mărturisească credinţa strămoşească.



.jpg)
