Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
O nouă şarjă de beton pentru fundaţie
În ciuda condiţiilor meteorologice nefavorabile din ultimele zile, cei aproape 150 de muncitori de pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului au lucrat şi lucrează într-un ritm susţinut, astfel încât lucrările se află în graficul stabilit. Ieri a fost turnată o nouă şarjă de beton.
Ieri, după ce a fost pregătită zona pentru continuarea lucrărilor la fundaţia Catedralei Mântuirii Neamului, prin îndepărtarea zăpezii care s-a depus în ultimele zile, şi au fost finalizate sudurile, echipa de ingineri a dat undă verde pentru turnarea unei noi şarje de beton în grinda longitudinală. "Au fost turnaţi în jur de 350 mc de beton în grinda longitudinală, în axul SS, PP. Betonul va fi turnat în zona dintre axele SS - PP, 13 - 21. Grinda trebuia turnată de sâmbătă, dar ploaia şi ninsoarea care au început să cadă au împiedicat turnarea betonului. De luni dimineaţă, odată cu îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice, au fost începute toate demersurile şi depuse eforturile necesare pentru pregătirea terenului şi finalizarea betonării. Se va merge apoi cu armarea grinzilor secundare pe toată zona dinspre est spre vest", a declarat inginerul Petre Chiuţă de la Sectorul Monumente şi construcţii bisericeşti al Patriarhiei Române. Cei care doresc să sprijine lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului o pot face la orice parohie sau mănăstire din cuprinsul Patriarhiei Române sau în următoarele conturi: cont BCR (LEI): RO53 RNCB 0075 0048 9503 0109, sucursala sector 4, Bucureşti; cont BCR (EUR): RO96 RNCB 0075 0048 9503 0111, sucursala sector 4, Bucureşti; cont BCR (USD): RO26 RNCB 0075 0048 9503 0110, sucursala sector 4, Bucureşti. Pentru mai multe informaţii poate fi accesat site-ul http://www.catedralaneamului.ro.



.jpg)
