Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri O tradiţie de jumătate de secol la Reşedinţa mitropolitană

O tradiţie de jumătate de secol la Reşedinţa mitropolitană

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Marius Mircia - 29 Decembrie 2010

La Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei a avut loc sâmbătă, 25 decembrie, recepţia oficială de Crăciun, la care au participat reprezentanţi ai cultelor religioase, etnice şi oficialităţi locale timişorene.

Din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, gazda întâlnirii a fost Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, care a primit cu bucurie creştinească pe toţi invitaţii. Iniţiatorul acestui gest de ospitalitate la marile praznice ale creştinătăţii este Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nicolae. Recepţia din ziua de Crăciun reprezintă o modalitate de realizare a unui dialog constructiv între cultele religioase din oraşul Timişoara.

Întâlnirea a fost deschisă de cuvântul părintelui Nicolae Mircia de la Parohia "Adormirea Maicii Domnului" - Timişoara Ronaţ, care a subliniat importanţa praznicului Naşterii Domnului pentru toţi creştini. "Naşterea Domnului Hristos este una din cele mai mari minuni ale lumii, este sărbătoarea bucuriei, când Dumnezeu a venit la noi să ne arate că ne iubeşte şi că doreşte să ne mântuiască. Suntem chemaţi şi noi să ne apropiem de Dumnezeu cu aceeaşi dragoste şi bucurie cum s-au apropiat de locul naşterii îngerii, magii şi păstorii. În fiecare an, copiii şi tinerii ne aduc strămoşeştile colinde ce ne bucură sufletul, iar azi când suntem împreună, reprezentanţi ai cultelor religioase din oraşul nostru şi ai autorităţilor locale şi judeţene, împreună cu toţi fraţii şi surorile întru Hristos Domnul găsim aceeaşi bucurie pe care sărbătoarea Naşterii Domnului o aduce sufletelor noastre, motivaţi fiind de mesajul îngeresc "pe pământ să fie pace şi între oameni bunăvoire". Mulţumim gazdei noastre care şi în anul acesta ne-a primit de Crăciun ca de fiecare dată, cu bucurie, pregătire şi generozitate", a spus pr. Nicolae Mircia.

Preasfinţitul Paisie a mulţumit celor prezenţi pentru că au onorat această invitaţie şi le-a transmis binecuvântarea Întâistătătorului Banatului la praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, urându-le ca anul ce vine să le aducă tuturor bucurie, sănătate şi împliniri.

Buchet de colinde tradiţionale oferit de corul Catedralei

A fost un eveniment creştinesc, unde cei prezenţi s-au bucurat de acest mare praznic, s-au purtat discuţii, s-au făcut urări de bine pentru anul 2011, iar corul Catedralei mitropolitane a încântat pe cei de faţă cu un buchet de colinde tradiţionale.

La finalul întâlnirii, părintele Ionel Popescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei, a mulţumit gazdei şi invitaţilor: "Mulţumim din tot sufletul gazdelor noastre de astăzi şi din toţi anii, căci este aproape jumătate de secol de când există această tradiţie la Reşedinţa mitropolitană şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască tuturor binecuvântare cerească, dar şi har, iar bucuria din Betleem să rămână în sufletul nostru, al tuturor".