Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Obiceiurile populare, promovate cu fonduri europene
În ajunul Crăciunului şi al Anului Nou, în comuna Vârfu Câmpului din judeţul Botoşani, va fi organizat, cu fonduri de la UE, un festival al datinilor şi obiceiurilor de iarnă ce va cuprinde spectacole de colinde, dar şi jocul caiuţilor, a caprelor, urşilor şi mascaţilor din comună. Festivalul "Aşa-i datina străbună" este realizat, potrivit autorităţilor locale, în baza unui proiect cu finanţare europeană intitulat "Promovarea activităţilor de marketing şi a produselor turistice specifice zonei Vârfu Câmpului". Principalii artizani ai manifestărilor vor fi copiii.



.jpg)
