La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Octombrie: Noi alegeri de episcopi
1 octombrie: O cooperare între Centrul de Presă BASILICA şi instituţii mass-media de limba română din SUA s-a definitivat joi, 1 octombrie, la Reşedinţa Patriarhală, între, PF Părinte Patriarh şi reprezentanţii Centrului de Presă BASILICA, pe de o parte, şi delegaţia a organizaţiilor româneşti şi a instituţiilor mass-media de limba română din SUA, pe de altă parte.
8 octombrie: „Consolidarea Acţiunilor Ecumenice Împotriva Dinamicii Contemporane a Fenomenului Traficului de Persoane”, tema conferinţei internaţionale, organizată în Palatului Patriarhiei, de către Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România - AIDRom, în cooperare cu CARITAS Bucureşti, a adunat reprezentanţi din mai multe ţări. 8 octombrie: Moaştele Sfântului Grigorie de Nazianz au fost oferite, pentru Paraclisul patriarhal, de Arhiepiscopia de Viena - Austria, şi aduse de pr. prof. Nicolae Dura, parohul bisericii ortodoxe române din Viena. 11 octombrie: Prima Liturghie, după 60 de ani, în biserica Palatului Cotroceni, a fost săvârşită, după sfinţirea ei, de Părintele Patriarh Daniel. La eveniment au participat domnul Traian Băsescu, preşedintele României, înalţi demnitari ai Statului român şi mulţi credincioşi. 14 octombrie: Cu ocazia hramului Sfintei Parascheva, moaştele celei care ocroteşte Moldova de 368 de ani, împreună cu moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“, au fost purtate pe străzile Iaşiului, în cadrul Pelerinajului tradiţional „Calea Sfinţilor“. La slujba Sfintei Liturghii, din ziua hramului, au slujit 18 ierarhi, în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. 15-17 octombrie: Simpozionul internaţional cu tema „Dumnezeu Tatăl şi viaţa Sfintei Treimi“, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Palatul Patriarhiei, de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, în colaborare cu Facultatea de Teologie Protestantă din Tübingen (Germania), prin domnul profesor Jürgen Moltmann, a reunit profesori renumiţi de teologie de la mai multe universităţi din ţară şi străinătate. 23-29 octombrie: Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei patriarhale, al Bucureştilor şi al Ţării Româneşti, a adus, în Bucureşti, moaştele Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz - Teologul şi Grigorie de Nyssa, care sau întâlnit, în procesiune, pe Colina Patriarhiei. La sfintele slujbe organizate pe scena din apropierea Catedralei au participat 33 de ierarhi, români dar şi străini, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Pelerinii, prezenţi la Patriarhie încă de vineri, 23 octombrie, s-au închinat moaştelor celor şase sfinţi şi au participat la sfintele slujbe până joi, 29 octombrie. Aceştia au venit în număr foarte mare, peste jumătate de milion. 28-29 octombrie: Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu tema „Anul comemorativ-omagial 2009 al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni în Patriarhia Română“, s-a desfăşurat pe 28 octombrie, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatul Patriarhiei. Şedinţa plenară a Sfântului Sinod, din 29 octombrie, a ales pe PS Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, în postul de Episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, cu reşedinţa în municipiul Deva şi jurisdicţia în judeţul Hunedoara; pe pr. arhim. dr. Varlaam Merticariu în postul de Episcop-Vicar Patriarhal, cu titulatura Ploieşteanul, pe pr. arhim. Ieronim Creţu în cel de-al doilea post de Episcop-Vicar Patriarhal vacant, cu titulatura Sinaitul, şi pe pr. arhim. dr. Emilian Nica în postul vacant de Episcop-Vicar al Episcopiei Râmnicului, cu titulatura Lovişteanul. 29 octombrie: Părintele Teofil Părăian a trecut la cele veşnice în noaptea de miercuri spre joi (29 octombrie), la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, după o suferinţă de câteva luni. A fost înmormântat, sâmbătă, 31 octombrie, în mănăstirea sa de metanie, Sâmbăta de Sus, jud. Braşov.