Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Olimpiada Naţională de Religie
La Liceul Economic "Dimitrie Cantemir" din Suceava se va desfăşura astăzi faza naţională a Olimpiadei de Religie. Deschiderea oficială a concursului a avut loc aseară la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, când a fost oficiată o slujbă de Te Deum, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a profesorilor din comisia naţională de elaborare a subiectelor, a autorităţilor şi a elevilor participanţi. Astăzi, începând cu ora 10:00, va avea loc proba scrisă care va fi susţinută de peste 200 de elevi din clasele VII-XII din cele 42 de judeţe ale ţării. Preşedintele comisiei de jurizare a olimpiadei este prof. conf. dr. Vasile Timiş, secretar de stat în Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. După cum ne-a relatat pr. Gheorghe Hostiuc, inspector pe disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, tot astăzi, elevii vor vizita obiectivele din municipiul Suceava, iar mâine vor merge într-o excursie la mănăstirile din nordul Bucovinei. Vineri dimineaţă, elevii vor participa la slujba Sfintei Liturghii la Biserica Mirăuţi din Suceava, iar la 11:30, la Casa de Cultură din Suceava va avea loc premierea concurenţilor. (C.C.)



.jpg)
