După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Omagierea eroilor, fii ai satului Lăpușnicel din Caraș-Severin
Ziua de cinstire a Sfântului Apostol Toma, 6 octombrie, a fost un moment special de sărbătoare în Parohia Lăpușnicel din județul Caraș-Severin. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, care și-a sărbătorit hramul. După Sfânta Liturghie, ierarhul a binecuvântat bustul generalului Mihail Trapșa, fiu al satului, precum și un monument al eroilor din Lăpușnicel ce au luptat în cele două războaie mondiale. În continuare, a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru eroii din localitate.
„Ne bucurăm foarte mult că astăzi la Lăpușnicel a fost o mare sărbătoare, fiii și fiicele satului s-au reunit și cu siguranță această zi va rămâne înscrisă cu litere de aur în istoria acestei parohii. De remarcat este faptul că generalul Mihail Trapșa a fost un om foarte credincios, un creștin ortodox practicant și un promotor al limbii române, un iubitor de patrie și popor, un bun creștin și un bun român”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
Au fost prezente la eveniment autorități centrale și locale, militari, dar și mulți credincioși din localitate și nu numai. Cu acest prilej, generalului Trapșa i s-a acordat titlul de cetățean de onoare post-mortem. Ierarhul locului a acordat diplome de recunoștință ctitorilor bustului și monumentului eroilor, iar în încheiere au fost depuse coroane și a fost prezentat un ceremonial militar. În a doua parte a zilei a fost lansată cartea medicului Nicolae Babeu și a profesorului Constantin Teodorescu, fii ai satului, intitulată „Lăpușnicel, contribuții monografice”.



.jpg)
