Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Omagiu părintelui Dumitru Popescu
La doi ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui profesor academician Dumitru Popescu, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti îl comemorează prin organizarea unui concurs şi a unui parastas.
Concursul care are ca premiu Bursa "Preot Profesor Doctor Dumitru Popescu" s-a desfăşurat ieri, fiind adresat tuturor studenţilor Facultăţii de Teologie din Bucureşti înscrişi la studiile universitare de licenţă. Organizat de Departamentul de Teologie Sistematică, Practică şi Artă Sacră, concursul are rolul "de a sensibiliza şi trezi interesul studenţilor noştri în direcţia cercetării operei şi de a cunoaşte contribuţia în teologia românească a părintelui academician Dumitru Popescu, cel care a fost mulţi ani profesorul şi decanul facultăţii noastre", spune pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie. Studenţii înscrişi la concurs au avut de studiat mai multe teme din lucrările părintelui academician: "Teologie culturală", "Ortodoxie şi contemporaneitate", "Hristos, Biserică, Societate", "Ortodoxie şi catolicism", "Omul fără rădăcini", "Misiunea Bisericii într-o lume secularizată" şi "Apologetica raţional-duhovnicească a Ortodoxiei". Câştigătorul va primi o bursă de 2.000 de lei, locurile doi şi trei, 600, respectiv 400 lei, iar ceilalţi o diplomă de participare. "Diploma de câştigător reprezintă un fel de certificat al cunoaşterii operei pr. acad. Dumitru Popescu", mai spune pr. prof. Ştefan Buchiu. Concursul, care este la a doua ediţie, se înscrie în tradiţia mai veche a facultăţii din Bucureşti de a-şi comemora foştii profesori. Astfel, studenţii pot participa la alte patru burse dedicate prof. dr. Ioan G. Coman, prof. dr. Teodor M. Popescu, pr. prof. acad. dr. Dumitru Stăniloae şi pr. prof. dr. Constantin Galeriu. Cel de-al doilea moment comemorativ, slujba Parastasului, se va oficia joi, 8 martie, cu două zile mai devreme de împlinirea a doi ani de la plecarea dintre noi a părintelui Dumitru Popescu (10 martie 2010), la Parohia "Manu-Cavafu" din Capitală, unde părintele profesor a slujit în ultimii ani din viaţă. După slujba Parastasului, stabilită pentru ora 10:00, se va oficia şi o slujbă de pomenire la mormântul părintelui din Cimitirul Belu. Comemorarea părintelui academician se va încheia cu desfăşurarea festivităţii de premiere a câştigătorilor Bursei "Preot Profesor Doctor Dumitru Popescu", începând cu ora 12:00, în Amfiteatrul "Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae" al Facultăţii de Teologie din Bucureşti.