„Omul cinstit este cel care ştie rostul adevărat al societăţii“

Fragment dintr-unul din interviurile realizate, în anii 2005-2007, de scriitorul Adrian Alui Gheorghe cu vrednicul de pomenire părintele arhimandrit Justin Pârvu. Interviurile vor apărea într-un volum aflat în pregătire pentru tipar.

Spune Sfânta Scriptură: „Cei lipsiţi de povăţuitori cad ca frunzele“. Care sunt sfătuitorii lumii noastre? Care e calitatea povăţuitorilor vremii noastre? Câţi dintre ei sunt falşi povăţuitori?

În perioada aceasta, în care s-au introdus idei de-a valma în capetele creştinilor, în care lucrurile grave sunt puse la un loc cu cele facile, ca să-l buimăcească pe om şi să nu mai ştie ce e serios pe lumea asta şi ce nu, aproape nu mai ştii cum să socoţi calea pe care merge omul.

„Dacă omul ar asculta glasul intim al lucrurilor…“

Oamenii nu mai ştiu ce să înţeleagă din ce li se întâmplă, sunt sub vremi, speriaţi şi nu ştiu pe cine să creadă, pe cine să asculte între vocile care îi ademenesc cu tot felul de oferte care mai de care mai goale de conţinut şi de satisfacţie morală. Omul e neîncrezător total în tot ce are în faţă. De ce? Pentru că s-a obişnuit să-i decidă altul soarta, nu să şi-o decidă el singur, s-a obişnuit să-i spună alţii ce să facă, cât să muncească, unde, omul nu mai are viaţa lui şi intimitatea lui, nu mai are rugăciunea lui, s-a îndepărtat de tot ce ţine de libertatea lui interioară. Nu mai citeşte, nu mai visează, nu mai comunică, nu mai are spirit de analiză ca să înţeleagă de unde vine şi ce are de făcut, ce e bine şi ce-i rău. Că nu tot ce se întâmplă în jur îi e bine menit. Lipseşte spiritul critic asupra a tot ce se întâmplă. Fuga după timp e doar o iluzie, căci timpul nu poate fi domolit. Oamenii citesc ziare, se hrănesc cu ele, dar acestea sunt pline de ce vrei şi de ce nu vrei, dacă te iei după ele îţi pare că pe lumea asta numai vrăjmaşul mai lucrează. Doar câte un articol pe ici, acolo, rătăcit prin pagini care mai spune ceva adevărat, profund, în rest totul pare a fi caricatura vieţii pentru care ne-a lăsat Dumnezeu. În lume, la televiziune, în presă, lucrează mai mult inspiraţia vrăjmaşului care are la cheremul lui toate mijloacele ca să lupte împotriva moralei creştine. Civilizaţia n-a pregătit omul să se confrunte şi cu roadele tari ale civilizaţiei şi de asta omul pare rătăcit în mijlocul lucrurilor pe care tot mintea omenească şi impulsul lui Dumnezeu le-au pus la cale. Dacă omul ar asculta glasul intim al lucrurilor, dacă nu s-ar îndepărta de sinele său speriat şi chiar îngrozit de ce vede, altfel ar controla realitatea. Omul, dragul meu, nu s-a schimbat de la începutul lumii până azi, s-au schimbat numai contextele, au evoluat condiţiile.

Povăţuitorii? Povăţuitori sunt profesorii în şcoală, povăţuitori sunt părinţii, povăţuitori sunt ziariştii, scriitorii, intelectualii, în general. Povăţuitori sunt bătrânii pentru tineri, cei care ştiu pentru cei care nu ştiu. Povăţuitori sunt şi politicienii, atâta timp cât mai au ideea de morală, aşa cum aveau politicienii de pe vremuri şi aici mă refer numai la cei care au slujit patria şi şi-au făcut din asta ţel absolut, mod de viaţă. Fiecare dintre povăţuitori va da seama, mai apoi, pentru cât de cinstiţi au fost cu cei pe care i-au învăţat. Când înveţi pe altul, când povăţuieşti, arunci o sămânţă. Dacă sămânţa e mincinoasă, ea va rodi pe măsură.   

„Minciuna este o industrie foarte bogată şi rentabilă“

Sfânta Scriptură spune că „în cuvânt este putere“. Care e puterea cuvântului în relaţiile dintre oameni? S-a degradat cuvântul în epoca noastră?

Adevărat…! Omul este măsura a ceea ce spune. Îmi amintesc, legăturile acestea, realizate prin cuvânt, între oameni, erau totul în satele noastre, în aşezările noastre din alte vremuri. Buna vecinătate era ca o fixare temeinică a omului pe pământ, între ceilalţi oameni. Acum, la bloc, oamenii nu mai comunică, nu se cunosc între ei, necunoscându-se nu se mai iubesc şi nu se mai preţuiesc unii pe alţii. Lipsa de comunicare îi face nefericiţi, nesociabili, nu se mai influenţează unii pe alţii în bine, să aibă unul ruşine faţă de celălalt, să aibă respect tânărul faţă de bătrân.  

Baza societăţii noastre e minciuna?

Baza societăţii noastre…? Nu. Să ştiţi că eu n-aş putea să spun că baza este minciuna, doar pentru că cei care sunt şi au răspunderea unui popor sunt mincinoşi…! Nu. Mincinosul minciună vorbeşte. Ca şi hoţul… Hoţul de furt se teme. Omul cinstit este cel care ştie rostul adevărat al societăţii. Dar, vedeţi, oamenii s-au influenţat unii pe alţii, adică eu te şicanez pe tine ca să obţin ceva, ca să-mi plăteşti cinstea. La rândul tău, tu vei şicana pe altul, pe care îl obligi să fie necinstit. Oamenii s-au obişnuit, în societatea noastră, că cinstea se cumpără, ca orice marfă. Ca şi adevărul. Societăţile de acest tip, în care cinstea e dispreţuită, sunt jalnice. Dar până şi ţăranul nostru, altă dată cu frică de Dumnezeu şi de lege, a devenit şi el aşa, duplicitar, mincinos şi asta pentru că intelectualul l-a învăţat. Vina grea şi povara grea revine şi în acest caz intelectualului…

Îmi pare rău că spun lucrul acesta, dar cei care au divorţat primii de valori, de cinste, spre părerea de rău a mea, au fost oamenii învăţaţi ai satului şi ai oraşului. În 1947-1948, când s-a schimbat programa şcolară, după preluarea puterii de către comunişti, nu au venit alţi învăţători în şcolile noastre, aduşi de cine ştie unde… Nu! Acelaşi învăţător, în locul rugăciunii „Tatăl nostru“, cu care începea o zi la şcoală pe trimestrul întâi, a intrat în clasă pe trimestrul al doilea şi a spus copiilor: Să începem ziua cu „Internaţionala“! Ei, icoana a fost spartă de pe perete, a fost scoasă şi nu de către cineva străin, ci chiar de învăţătorii care vorbeau de semnificaţia ei cu ceva vreme înainte. Băieţi, există Dumnezeu? întrebau tot ei, după ce cu puţină vreme înainte spuneau că respectăm, cinstim, ne închinăm, urmăm învăţătura Bisericii noastre. Au întors-o cu 180 de grade.

Şi-atuncea când mai spune adevărul?, se întreabă ţăranul nostru. Ce ne-a spus până acuma, sau ce ne spune de aici încolo, că nu există Dumnezeu…? Că astea sunt poveşti ale trecutului, că Dumnezeu a murit, că Dumnezeu este o înşelăciune a burgheziei şi multe alte lucruri, încât omul, săracul, a fost complet dărâmat. Ca şi un copil în casă, când tata îi spune una, mama îi spune alta, la frăţiorul cel mare vede alta, copilul acesta nu ştie ce să mai facă. Ei bine, de atunci merge poporul ăsta în minciună. Şi crede minciuna, o caută, se lasă minţit…

Omul nostru caută senzaţionalul, dacă un lucru nu i se prezintă ca ieşit din comun, umflat, mincinos, nici nu-l ia în seamă. Ăăăă! o să fie un cutremur, fiţi atenţi! de 70 de grade! O să fie cutremur, se dărâmă Thailanda! Oceanul Pacific a intrat în Africa, s-a dus în America, domnule! Se-ntâmplă lucruri extraordinare! O cometă, fiţi atenţi!, mai are cinci metri până la planeta noastră! Şi aşa, bieţii oameni, săracii, sunt înnebuniţi, uită de toată mizeria şi greutăţile, umblă să-şi conserve pielea. Da, minciuna! Mă-ntreabă oamenii: părinte, oare e adevărat că o să fie un cutremur, că aşa anunţă la televizor tot felul de indivizi…? Măi băieţi, vedeţi-vă de linişte, staţi în bloc, acolo, nu coborâţi, nu dormiţi pe străzi, că nu-i nimic. Da, dar uite că ne spun de două săptămâni la radio şi… Măi, staţi liniştiţi că nu se-ntâmplă nimic.

Profeţi mincinoşi…

Profeţi mincinoşi, da, domnule! Dar minciuna este o industrie foarte bogată şi rentabilă. (Interviu de Adrian Alui Gheorghe)