Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Optimizarea activităţii misionare şi catehetice

Optimizarea activităţii misionare şi catehetice

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Vasile Pop - 08 Feb 2013

La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Aradului, în prezenţa şi sub îndrumarea Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, s-a desfăşurat joi, 7 februarie, consfătuirea cu părinţii protopopi, responsabilii cu cateheza şi coordonatorii cercurilor misionare din cadrul Arhiepiscopiei Aradului. 

Întrunirea, pregătită în cadrul Sectorului cultural, a avut drept scopuri prezentarea şi analizarea activităţii pastoral-misionare, catehetice şi liturgice desfăşurată la nivelul celor 17 cercuri misionare organizate în protopopiatele eparhiei în anul 2012, în vederea valorificării experienţelor şi rezultatelor pozitive obţinute. De asemenea, pe ordinea de zi a fost consemnată ca fiind de aceeaşi importanţă stabilirea coordonatelor pe care se va axa activitatea cercurilor misionare în anul 2013. În acest sens au fost prezentate şi analizate proiectele şi tematica activităţilor propuse de către coordonatori, în prealabilă consultare cu preoţii aparţinători cercului misionar, pentru a se desfăşura în acest an la nivelul fiecărui cerc.
 
Componentă esenţială a vieţii şi experienţei creştine autentice, activitatea pastorală şi misionară exprimă în derularea sa dinamismul şi tradiţia vie a Bisericii. Acestea se manifestă la modul concret prin permanenta preocupare a preotului de a menţine credincioşii între fruntariile credinţei ortodoxe, de a-i preveni şi feri de răstălmăciri doctrinare şi practici străine, de a-i angaja în trăirea şi comuniunea liturgică. Între aceste coordonate, personalizate prin desfăşurarea sub auspiciile Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, au fost fixate activităţile cercurilor misionare din eparhie în anul 2013. Calendarul întrunirilor cercurilor preoţeşti include slujiri în sobor, susţinerea unui referat cu tematică legată de Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi, prezentarea unei teme de actualitate cu caracter pastoral-misionar sau social şi a unei teme cu conţinut liturgic, discuţii asupra acestora. 
 
Tot în cadrul consfătuirii au fost analizate activităţile derulate în anul 2012 în cadrul proiectelor patriarhale „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala!“, precum şi celelalte activităţi catehetice desfăşurate cu copiii şi tineretul în parohiile care au înfiinţat Centrul parohial pentru copii şi tineri, dar şi în cadrul celorlalte parohii. Proiectele au fost programate a se desfăşura şi în anul 2013, la acestea adăugându-se şi proiectul „Calea mântuirii“, asupra căruia s-a insistat ca fiind un proiect cu particularităţi, care implică o organizare şi un suport logistic mai deosebit. Cei cinci coordonatori cu cateheza la nivelul protopopiatelor desfăşoară o activitate meritorie, fiind colaboratori constanţi ai părinţilor protopopi în activităţile catehetice şi pastoral-misionare.
 
În alocuţiunile rostite în cadrul şi la finalul consfătuirii, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei a scos în evidenţă importanţa activităţilor luate în dezbatere, arătând faptul că experienţa deja dobândită în cadrul întrunirilor cercurilor misionare trebuie fructificată pentru viitor într-o manieră care să permită preoţilor participanţi posibilitatea obţinerii unor rezultate pozitive în parohie. În legătură cu graficul şi tematica cercurilor preoţeşti, Înalt Preasfinţia Sa a exprimat unele sugestii, legate mai ales de tematica anului omagial în vederea corelării acesteia cu programul-cadru al activităţilor, stabilit de către Sfântul Sinod. A transmis tuturor arhiereasca binecuvântare şi a asigurat de sprijin în activitate.
 
Deoarece consfătuirea a avut loc în ajunul zilei de 8 februarie, o zi cu însemnătate deosebită în viaţa IPS Arhiepiscop Timotei, întrucât marchează împlinirea a 37 de ani de la hirotonirea întru episcop, în asentimentul tuturor participanţilor, consilier cultural pr. Vasile Pop, a transmis chiriarhului urări de sănătate şi ani mulţi, bogaţi în alese împliniri în fruntea arhiepiscopiei arădene, iar cei prezenţi au cântat sărbătoritului „Mulţi ani trăiască!“.